Mă număr printre norocoșii care au avut onoarea și plăcerea de a fi cunoscut de-a lungul anilor OAMENI. Adevărați. Reali. Drepți. Sinceri. Și cuminți. Acum, privind în urmă dac-ar fi să-i categorisesc în vreun fel, le-aș spune domni. Sau, dacă ar fi să-l citez pe unul dintre ei, boieri.
Mi-aduc aminte și acum cum îl priveam stând la șprițuri și cum rămâneam cu gura căscată ascultându-l vorbind despre ale tinereții valuri și nu numai. Tonul, decența, vigoarea și acuratețea limbajului, de atunci rar le-am mai regăsit la cineva.
La ani buni după ce credeam dispărută complet specia asta de oameni, am avut noroc. Să găsesc un alt filon. Să găsesc un alt om, din fericire complet întâmplător, din păcate, pentru prea puțin timp.
Din nou, verticalitatea ținutei, a manierelor, profunzimea și claritatea gândirii m-au fascinat deși atunci eram nu mia eram de mult un copil. Stilul în care a și ales să plece renunțând la locu-i cald pentru cineva cu mult mai tânăr … n-am să-l uit niciodată.
Poate sunt eu de vină și nu mai caut, sau nu mai am norocul de altă dată … dar nu am mai văzut de mult un boier în carne și oase. N-am mai surprins lumina din ochii vii, n-am mai rămas nemișcat în fața unui cuvânt luminos, n-am mai simțit că e mai just să tac și doar să ascult. Poate că da, poate chiar nu mai sunt boieri. Boieri din aceea de altă dată …
Nu, nu cred că norocul sau lipsa perseverenţei tale te-au adus la concluzia asta.
Pur şi simplu generaţia noastră nu mai are astfeld e oameni, e legat şi de o anume lume în care au trăit ‘boierii’ manierelor de care vorbeşti, e legat şi de un anume ritm al vieţii de atunci, şi de o anumită lejeritate a vieţii care îi făcea să fie mai puţin încrâncenaţi.
Acum suntem educaţi să fim competitivi, bătăioşi, alerţi etc
Şi mie mi-e dor de oameni precum cei de care ai spus tu.
Mihaela, mulțumesc!
..si cum se numeau ?
Ion, Gheorghe, Vasile … nume normale 🙂