Cât de disperat să fii?

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier IPCUP Ploiesti este unitate specializata, in coordonarea Ministerului Economiei si Finantelor, avand ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetari fundamentale si aplicative,dezvoltarea tehnologica, elaborare de reglementari tehnice si economice de interes national, asigurarea cerintelor tehnice pentru utilajele, instalatiile si echipamentele de foraj-extractie si armaturi industriale – asta scrie pe pagina principală a site-ului IPCUP.ro

Ca absolvent al Universităţii Petrol-Gaze, specializare inginerie mecanică în domeniul utilajului petrolier am avut oarecari tangenţe şi legături cu câţiva dintre oamenii de la IPCUP. Şi ştiu că mulţi dintre ei ştiau meserie. Meseria plătită bine oriunde în lume pentru că domeniul este unul dintre cele mai profitabile oriunde în lume.

Acum, aflu că respectivii angajaţi nu şi-au mai primit salariile în ultimele 10 luni!!! Şi nu pot să nu mă întreb cum este posibil? Cum să pleci în fiecare zi de acasă timp de 10 luni şi în tot acest timp să nu primeşti niciun ban? Cu ce trăiesc acei oameni? Ce mănâncă? Cu ce-şi plătesc transportul până acolo? Cu ce-şi plătesc utilităţile? Dar bomboanele pentru copii?

Sincer, acum ce om întreg la cap merge zi de zi la job timp de 10 luni pe gratis? Sau de ce o face? Sau de ce se plânge din cauza asta? De ce după 10 luni şi nu după 3 sau 7 luni? De ce n-a mai rezistat încă 2 ani şi 4 luni?

În halul ăsta de disperaţi au ajuns unii încât a avea un serviciu merită orice sacrificiu? Chiar şi cel mai important, respectiv acceptarea ne-remunerării meritate?