Mă gândeam, odată plecat din fața calculatorului care mai e valoarea mea? Sau a TA?
La ce-ți folosesc cei 2310 urmăritori de pe Twitter? Ce te faci cu cei 587 de prieteni de pe Facebook? Cât mai contează cei 1192 de unici/zi care
intră pe siteul tău? Cei 144 de amici din lista de YM la ce sunt buni acum? Câți dintre cei 31 de comentatori constanți de pe blogul tău sunt reali acum?
Câte dintre gagicile din nenumăratele liste de prieteni pe care le avem peste tot prin toate rețelele sociale pe care le frecventăm, sunt extrem de săritoare, nesperat de dornice și suficient de aproape ca la un log off cauzat de o pană de curent să vină dornice de …? Sau câți dintre variantele masculine ale celor de mai sus îți vor fi alături la o ceartă zdravănă cu wc-ul alb și rece?
Trăim online uneori mai mult decât offline. Unora le este mai bine așa. Alții încearcă s-o facă ignorând deseori mărul strivit de lângă ei. Ne punem căștile pe urechi și trecem prin viață în ritm de RT, Like-uri, comments ori reply-uri la e-mail-uri urgente. Plecăm după pâine și ne scotocim cu ctrl+f după mărunt.
Aş risca un pic să gândesc optimist şi ţi-aş răspunde tocmai că are valoare chiar şi în offline.
Mărunţişul ăla după care ne scotocim poate însemna fie şi un singur prieten câştigat în realitate şi extras dintre cei 457 de amici de FB.
Eu mi-am câştigat acum vreo 5 ani (?! nici nu-mi dădusem seama câţi au trecut deja) un astfel de prieten, pornind de la un forum.
Si faptul că mă îndrumă şi acum în unele chestiuni când îi dau telefon cred că înseamnă test trecut.
Dar constat cu postarea asta că bântuie senzaţia zădărniciei lumii virtuale, că tocmai ce am avut eu un acces din ăsta.
Doar că nu l-am exprimat la fel de fain.
Am fost întotdeauna adeptul combinației online-offline tocmai pentru a nu rata lucurile faine care-ţi trec prin viaţă (d-asta insist eu să bem nişte beri la blogmeet-uri). Şi tocmai de aceea, uneori am impresia că dăm mai mult credit unor vorbe de pe ecranul monitorului decât unor cuvinte primite-n faţă, de la o jumătate de metru.
Eu iti raspund simplu. Cand intind mana unui necunoscut si zic Haotik si vine raspunsul bomba, stiu cine esti sau am auzit de tine, nici un poti sa iti imaginezi ce satisfactie am. Woow asta a auzit de Haotik, ce tare…
Haotik, cred că Waven se referea la altceva.
Desigur că şi notorietatea îşi are satisfacţiile ei, însă eu am înţeles că Vali se întreba tocmai dacă în spatele notorietăţii ăsteia mai este ceva sau e doar o perdea de fum.
Simplul fapt că X a auzit de tine nu îţi aduce nici un beneficiu propriu-zis.
Pentru câţi însă din cei care au auzit de tine contezi măcar cât să beţi un pahar împreună?
In fine. Poate să fi înţeles eu greşit, tocmai pentru că şi eu am câteodată gândul irelevanţei online-ului în problemele, grijile, plictiselile reale.
M. tu ai înțeles mai bine decât am putut eu să explic 🙂