TT au făcut incredibila aroganță de a se despărți acum ceva ani buni pe când erau în vârfurile topurilor. Varianta oficială și destul de credibilă după cum a demonstrat-o istoria era că Robbie Williams se săturase s-o facă numai în grup și știa că are OoO să se dea singur în spectacol.
Lui Robbie i-a prins bine perioada de după Take That, când a reușit să scape de problemele cu drogurile, cu alcoolul sau femeile/bărbații. Odată curat și ținându-se de treabă a devenit ceea ce este astăzi în insulă, cea mai mare vedetă pop-rock a ultimilor 20 de ani!
Din această postură, reuniunea de anul trecut, albumul nou și toată nebunia care au urmat mie îmi par a fi un nou experiment de imagine Robbie Williams. Mai ales la cât de retras stă prin video clipuri și la cât de puțin cântă prin noile piese, dar la cât de dezinvolt și șturlumbatic este în aparițiile live de orice natură.
Una peste alta, eu nu reușesc să înțeleg cu ce reușesc noii Take That să convingă noul public de mirobolantismul lor actual. Ca exemplu, noul videoclip deja ultra share-uit și mega adulat pe net și nu numai.
PS: Robbie Williams este unul dintre puținii artiști care dacă mâine ar veni că concerteze în România, m-ar avea în public indiferent de condiții. Indiferent, am zis!
Imi amintesc de perioada de glorie a TT, prin 93-94, toată lumea nu avea ochi decât pentru Mark. Nu ştiu câţi au crezut atunci când a plecat solo că va avea vreo şansă. Nici eu n-am crezut.
Wtf, cine-i Mark ăla acum? 😀
Dacă le întrebi pe fete cred că ţi-ar spune că e la fel de drăguţel şi acum. N-am de unde şti, că mie îmi plac indivizii mai masculini. 🙂