Ce învăț zilnic de la copilele mele

Am văzut acum ceva timp un link interesant la Roxana. I-am spus că-i super și dion una în alta, am apucat să-i spun c-o să scriu și eu pe aceeași temă. Și-am amânat, și-am tot amânat dar ieri m-am văzut adăugat pe o nouă listă pe twitter și ros de remușcări m-am decis să scriu până la urmă. Tema dată, este, simplu Ce lucruri ai învăţat de la copilul tău?

Cui a deschis acest blog mai târziu, recapitulând pe scurt, vreau să mă laud cu cele două minuni din viața mea: Katia și Erika. Katia are aproape 8 ani, seamănă cu tac-su la nervi și încăpățânare, proaspăt înregimentată în clasa I scrie cel puțin la fel de urât ca mine dar îi zbârnâie mintea când vine vorba de matematici, momentan ne-speciale. Erika, mezina de 2 ani și puțin, este deja mult prea frumoasă pentru numele (de familie, da?) pe care-l poartă, motiv de îngrijorare pentru același tac-su, mai ales având în vedere că personalitatea-i deja în continuă dezvoltare depășește cu mult capacitatea acestuia de a se adapta.

De ce-am amânat atât să scriu? E greu de răspuns și deoarece în plus eu nu sunt deloc genul extrovertit cu atât mai greu. Și totuși, de la fetele mele învăț zi de zi:

• să am răbdare

Să aștept să se nască, să aștept primii pași, să aștept primul ta-ta, să aștept prima fugă către mine, să aștept prima ceartă de la egal al egal, să aștept primul te ioc cumos, să aștept fiecare zi ca și când ar fi unica, ca să aștept toate acestea am avut și am nevoie de răbdare. Răbdare pe care nici nu bănuiam c-o aveam, răbdare pe care zilnic o învăț. Sau o perfecționez

• să ofer

Totul. Orice. Oricând. Oricum. Nimic nu are prioritate și nimic nu este prea sus când este vorba despre maimuțicile mele preferate. Sunt deja la vârsta la care este rândul lor să învețe ce, când, cum să ceară. Și sunt obligat să învăț cum să le ofer ceea ce le trebuie, atunci când au nevoie și nu necondiționat.

• să învăț

Habar nu aveam cum se construiește cu lego. Nimeni, niciodată n-a dorit să-mi explice cum se îmbracă o păpușă. Sau 5! N-am crezut vreodată că, de bună voie și nesilit de nimeni, voi face repetiții cu noile cântece de leagăn învățate!  Și (deși asta poate n-ar trebui spusă) nu-mi imaginam că blogosfera românească are nickname-uri și subiecte care pot fi folosite pentru a inventa povești numai bune de adormit copii

• să mă bucur

Deși pare desuet, bucuria pe care-o experimentezi alături de copilul tău, nu se poate explica. Mie mi se pare că-i de fiecare dată alta (cauzele sunt, desigur, altele!) și că niciodată nu știi la ce să te aștepți și cum să reacționezi în fața bucuriei sincere a unui copil. Motive sunt, sau pot fi găsite, și pleacă de la primul fluture desenat corect (cât casa!) la prima tură dată singură pe bicicletă ori primul premiu luat la școală. Ajuns acasă, după regulamentarele 8-10-12 ore de muncă, și întâmpinat de către un guguloi vesel reprezintă motiv suficient de bucurie pe care n-am învățat încă să-l apreciez la valoarea-i normală.

• să fiu părinte

De peste 8 ani deja, învăț să fiu părinte. Să plâng în locul lor, să mă bucur pentru ele, să le fiu aproape sau să le las să plece liniștit. Învăț să le învăț să fie așa cum cred că-i mai bine pentru ele în primul rând. Le țin de mână când aleargă și le dau drumul dacă vor să cadă. Învăț zilnic să am răbdare cu mine pentru a le fi lor bine, să nu-mi refuz nimic din ceea ce știu că le-aș putea oferi dacă mi-ar cere, să mă învăț că părerea lor contează, să nu-mi refuz niciun motiv care le-ar putea face să-mi ofere bucurie, învăț zilnic să le fiu părinte.

Și deși nu-mi iese întotdeauna, tot încerc în fiecare zi să învăț din ce în ce mai bine! Dar  oricât de tare m-aș forța știu că sunt lucruri pe care nu voi fi în stare niciodată să le fac, precum clipul de mai jos. Și le iau ca atare și vi le dau și vouă