Recent am reușit să văd Carlos. Cu greu, având în vedere cele peste 5 ore ale mini-seriei pentru TV produsă de Canal +. Dar cu o deosebită plăcere și cu o foame de nedescris.
Povestea lui Ilich Ramirez Sanchez aka Carlos aka Carlos the Jackal este fascinant redată într-o transcriere video aproape documentaristică.
Inspirat împodobită pentru a da bine pe ecrane.
Cu un personaj principal suficient de umanizat de dragul telespectatorului care, inconștient și involuntar, ajunge să îi țină partea câteodată.
Cu un actor principal care ține cu succes tot filmul în spate, reușind să-și spună replicile fluent în cel puțin 6-7 limbi străine diferite.
Cu o acțiune desfășurată pe 3 continente, câteva zeci de țări și nenumărate locații diferite.
Cu fapte și întâmplări din istoria recentă despre care citim în ziare și nu în cărțile de istorie.
Cu alte perspective și alte interpretări ale unora dintre crizele mondiale pe care unii dintre noi le-am și trăit.
Cu un război rece și urban, paralele și complementare și cu victimele pe care acest război le-a făcut odată cu încetarea lui.
Un curs condensat de istorie modernă cosmetizată astfel încât să pară, peste ani, doar o ireală sau improbabilă poveste inspirată din fapte reale.
Nu este deloc un film pro-cheguevariști, pro-fumat, pro-sex, pro-revoluție, pro-comuniști, pro-arabi or pro-altceeva-uri. Deși, unora, ar putea lăsa această impresie.
Recomand multă tărie și multă dorință în vizionarea filmului. Este mai mult decât o poveste și trebuie tratat ca atare. Faptele și personajele, dincolo de stratul de machiaj sunt reale. Și dacă vrei să le afli, poți începe cu acest film.
Mai jos una din piesele de pe coloana sonoră a filmului care pe mine m-a fascinat complet Los Lobos – La pistola y el Corazon