Mare gălăgie mare săptămâna trecută când Google a anunțat că programul Street view are de acum imagini și din România. Ce mai excitare, ce mai gălăgie, ce mai minunăție! După 3 ani de la lansarea aplicației în sfârșit ea este valabilă și pentru România. Woooow!
Dar cum, nici măcar nu-i pentru toată România? Ce surpriză doar câteva orașe importante ale României sunt pe listă. Și abia acum mi-a atras știrea atenția, curios să văd dacă Ploieștiul meu e pe hartă.
Și da, l-am găsit! 2 linii lungi reprezintă tot Ploieștiul. Câteva poze surprinse de către mașina de la Google:
- intersecția de la Poștă
- bătrânul bulevard cu castani

- mirificul mall de Ploiești a cărui singură calitate ever este că a făcut reclamă blogului de față la un moment dat
- o imagine cu ajutorul căreia aflăm aproximativ data la care au fost surprinse imaginile (aprilie –mai 2009!!). Ca ieri …
În rest, mai nimic interesant de văzut motiv pentru care Norc va rămâne cel puțin momentan principalul program pe care-l voi folosi pentru a vizualiza ceva nu numai în Ploiești ci și în România. Cu siguranță Google va îmbogăți oferta de-a lungul timpului dar până când îmi voi localiza mașina cu Google Street view va mai trece multă apă pe Dâmbu.
Dar poate voi ați văzut ceva drăguț surprins de Google prin Ploiești? Aud?



hmm 😕 cum de ai reusit sa iti faci reclama la omnia ?
Asta-i unul dintre secretele unui blogger cu experienţă. Dar poate ți-l spun la primul tweetmeet …