Întâmplarea, norocul, șansa sau poate doar ironia sorții m-a adus, zilele trecute, pe TVR Cultural culmea, în timpul reclamelor. Era un promo, mai bine zis. Un promo care s-a terminat brusc, în 2 secunde. Pentru a face loc altuia. Un promo la un film, un documentar, realizat acum 20 de ani de către Gabriel Liiceanu și Constantin Chelba. Film care, inconștient sau nu, mi-a marcat viața.
Aveam 16-18 ani. Ani care erau total diferiți de cei de acum, orice ar însemna asta. Era undeva seara pe la 10-11 dacă-mi aduc bine aminte, când am văzut primul episod iar în dimineața următoare mi-am cumpărat prima carte care mi-a picat în mână. Am citit-o în câteva ore. Am recitit-o, apoi, cu pixul în mână, subliniind pasajele importante, interesante, de reținut spuneam. Pe la jumătatea cărții mi-am dat seama că subliniasem mai mult de 80% … Următoarele episoade ale seriei (difuzate la câteva zile) și următoarele cărți (pe care Humanitas-ul tocmai le edita dacă nu mă înșel pentru prima dată după edițiile originale dinainte de război) le-am savurat cu respect și admirație.
Deja, gustasem din fructul oprit. Deja, nu mai eram pur. Vinovăția mi-era evidentă și începeam să strâng acoliți. Eram prea tineri și mult prea necopți să nu cădem pe spate în fața minunilor care ni se revelau. Citeam nimicitori și hămesiți orice ne alimenta câtuși de puțin obsesia. Și temerile. Ne temeam de fiecare nouă carte, de fiecare nou autor, de fiecare nouă idee. Iar apoi îi depășeam zâmbind superiori. Ne mistuiam dar ne și hrăneam cu fiecare rând, cu fiecare pagină, cu fiecare carte. Eram copii abia ieșiți din comunism și ne simțeam, deja, dumnezei.
Aceea a fost perioada în care eu m-am format. Nimic din ce trăisem până atunci, nu mă pregătise. Nicio altă perioadă trăită după aceea n-a mai avut asemenea intensitate. Privind în urmă, ani după aceea, n-am știut niciodată cum și ce mi s-a întâmplat atunci. Am acceptat atunci și-am mulțumit mai târziu când am conștientizat pe deplin.
Revenind, începând cu 18 noiembrie pe TVR Cultural, la ora 20:00 filmul Exercițiu de admirație. Un film cu și despre Emil Cioran și Petre Țuțea. Un Țuțea în ultimele luni de viață și un Cioran reînsușindu-și limba materna. Un dialog dintre doi oameni despărțiți de o viață și câteva mii de kilometri, dar mai prieteni decât vom fi mulți dintre noi vreodată, cu noi înșine! Dacă nu prindeți TVR Cultural sau nu vă place la TV, am găsit cu deosebită surprindere întreaga serie uploadată și pe YouTube. Eu am revăzut-o și pe aceasta și de aceea recomand oricare dintre variante. În special tinerilor, deși știu că ei nu mai ascultă de nimeni de mult timp deja …
PS: Nu m-am putut abține să nu pun și un fragment din Exerciții fragment din care l-a vremea aceea m-au șocat câteva cuvinte, devenite după ce șocul a trecut, un fel de motto personal. Cine le ghicește are admirația mea eternă 