Unde sunt blogurile de altădată?

Mie mi se pare că blogurile şi-au pierdut calea. Că s-au abătut de la ideea care a stat la baza apariţiei lor. Nu mai sunt acele jurnale personale care au fermecat atâţia internauţi la vremea apariţiei lor.

De multă vreme n-am mai citit un blog personal. Cu idei şi sentimente, întâmplări şi trăiri, cu poveşti şi întrebări personale. Şi stingher adresate oamenilor din spatele monitoarelor ajunşi din întâmplare pe acolo. Acum nu se mai scrie liber şi violent de sincer decât dacă subiectul este de strictă actualitate şi/sau regulile SEO sunt aplicate cu stricteţe? Nu se mai găsesc cuvintele potrivite fără a consulta în prealabil lista de keywords şi a alege cu grijă tag-urile cele mai folositoare. Timpul pentru a scrie cele 14 rânduri zilnice este împărţit între 2 vizite pe pagina cu statistici şi cea cu clasamentul real time.

Orice citim astăzi, trebuie trecut prin filtre. Nu ştim dacă cearta dintre x şi y este reală sau este un teaser pentru o piesă nouă. Nu mai ştim dacă produsul alfa este bun sau doar un review plătit bine. Orice nouă informaţie primită prin vreun blog n-o mai poți mesteca liniştit fără să ne-ntrebăm dacă autorul n-a scăpat-o c-aşa a primit ordine de la şefi. Vedem, ca la o comandă, 3-8-12 persoane marţea ridicând în slăvi un eveniment, toţi folosind forme diferite dar păstrând fondul intact.

Nu mai există păreri curate şi cuvinte simple în blogurile de astăzi. Nu mai există zona liberă a blogurilor de început în care entuziasmul şi plăcerea de a scrie erau prioritare. S-au epuizat ideile sincere şi gândurile libere care zburdau inocente şi alandala. Cuvintele nu mai au substanţa conferită de sinceritatea modestă şi nevinovată.

Oricine vinde orice prin intermediului blogului său. Traficul de influenţă, premiile, like-uri, link-urile sunt monede de schimb unanim acceptate şi pe deplin încurajate. Se măsoară valoarea în unici şi bounce rate-uri, în prezenţe în blogroll sau în RT-uri pe Twitter. Comentatorii noştri, valoarea noastră mai ales că numărul/mărimea contează. În stânga, în dreapta, în feed sau în titlu se mai pune o reclamă că doar un banner nevinovat n-a ucis pe nimeni până acum. Feții-frumoși ai blogurilor noastre se luptă-n blogroll-uri (cât mai scurte sau cât mai lungi), în bătăi offine/online cu adversari reali sau închipuiți, în cuvinte potrivite pro sau contra în funcție de cel care plătește mai bine.

Este, zic unii, normal să fie aşa. La mai bine de 10 ani de la inventarea sa, blogul s-a transformat. Este carte de vizită, job full time, linie obligatorie în CV-ul personal, probă de divorţ ori ultimă speranţă. Şi noi ne-am transformat odată cu el. Și e normal, zic unii. Deși asta nu este neapărat bine.

Mi-e dor de un blog curat. Proaspăt și limpede și deschis și cuminte. Recomandări?