Tot aflăm zilnic despre propuneri legislative al minunaților noștri parlamentari. Care mai de care mai firoscoase ori mai elucubrante. Propunere legislativă privind fumăritul copiilor sub 5 ani sau propunere legislativă referitoare la introducerea mărimii unice, obligatorii și afișată la loc de cinste a (mă scuzați!) pu cozii măgarului.
Săptămâna trecută am aflat c-ar exista o propunere legislativă venită din partea unui deputat PDL/PSD/PNL/PRM/UCPDGRE (habar n-am numele respectivului și oricum neinteresant pentru că peste 3 zile stimabilul ar putea fi oricum în tabăra adversă) prin care să se (re)introducă obligativitatea difuzării imnului național în școli, lunea dimineața. Era ceva legat și de obligativitatea prezenței tricolorului în fiecare sală de clasă dacă-mi aduc bine aminte (google it, pls!).
O propunere absolut decentă și perfect logică!
Poate că în felul acesta, peste ani și ani vom avea și noi stadioane reușind să intoneze mai mult de 3 versuri, cetățeni afișând steagul țării în care trăiesc zi de zi nu doar în dimineți friguroase de decembrie, generali manageri arborând și tricolorul alături de steagul firmei pe catargul din fața acesteia.
Steagul și imnul național sunt, cu adevărat, simboluri naționale cu mult peste biserică și armată, lucruri cu care complet anapoda, românul identifică statul român. Nu sunt cel mai mare fan și nici măcar vreun susținător mai mult sau mai puțin înfocat a ceea ce înseamnă România și a modului în care ar trebui să ne comportăm în raport cu ea. Sunt doar un simplu român care vede că bătaia de joc generalizată din juru-i ar trebui să aibă niște limite, iar între aceste limite, însemnele naționale ar trebui să stea sigure și neatinse.
De aceea, în speranța că propunerea legislativă de la care plecasem nu o să rămână pierdută prin vreun sertar parlamentar, azi fiind luni, eu vă invit să cântăm împreună (am ales o variantă ajutătoare).
Cât de greu a fost?