România noastră

Romania din amintirile mele nu mai exista decit in amintirile mele. Cind ma mandresc pe undeva cu faptul ca sint roman, ma mandresc cu ceea ce Romania a fost. Cu ceea ce a facut. Cu Romania la trecut. Romania de azi n-o cunosc si nici nu vreau s-o cunosc. Eram curios intr-o vreme care e nivelul ultim al rabdarii romanilor. Acum stiu ca limita este una elastica. Cu cit e mai futut si biciuit, cu atat romanul face mai multa caterinca. Cu cit i se scuipa in fata de catre cei pe care i-a ales, cu atat mai mult protesteaza dansind dansul pinguinului in fata guvernului sau semneaza petitii online.

Romanului nu e nevoie sa i se interzica libertatea, pt ca el habar n-are ce-i aia. El crede ca libertatea se rezuma la a spune liber ce gindeste. Si a face caterinca. Romanului nu e nevoie sa i se taie din drepturi, pt ca si asa nu stie ce sa faca cu ele. Romanului nu-i trebuie programe de guvernare si discursuri despre starea natiunii. Nu ar intelege nimic din ele. Lui trebuie sa-i vina presedintele si sa-i spuna ca-i va fi bine. Nu conteaza cit de evidenta e minciuna, ca el n-are dupa ce bea apa, daca a venit boierul sa-i spuna ca va fi bine sclavii vor avea impresia ca le este bine.

Întreg textul îl găsiţi pe cafeina.ro. Fiecare cuvinţel reprezintă o palmă. O palmă la adresa ţării mele şi a ceea ce reprezintă ea astăzi. A ceea ce reprezentăm noi, cei ce suntem încă aici. Cei care prin acţiunile noastre ne-am creat ţara în care trăim. astăzi.  Să-l comentez mai mult, nu pot. Nu ştiu. Nu vreau.

Adevărat. Adevărat şi trist. Trist ….

PS: neapărat citiţi şi comentariile textului!