Salt – un film care ar fi putut fi foarte bun. Acţiune, spionaj de nivel înalt, urmăriri spectaculoase, intrigă de nivel mondial, efecte speciale, haos, anarhie şi count-down paroxistic. Repet, ar fi putut fi foarte bun dacă n-ar fi avut-o pe Angelina Jolie drept cap de afiş (prea tinde să devină un Bruce Willis feminin, care bate tot, salvează tot, rezolvă tot) şi dacă ar fi avut şi un scenariu cât de cât original şi dacă n-ar fi lăsat loc pentru o continuare în acelaşi stil.
Prince of Persia – The sands of time – pentru cine a jucat măcar unul dintre jocurile PoP (este cineva care n-a făcut-o?) este o încântare. Multe din scenele de luptă şi urmăririle electrizante sunt copii fidele ale acţiunilor cu care jocul a câştigat inimile pasionaţilor de jocuri, ceea ce reprezintă o mare plăcere pentru aceştia. Deşi poate părea uşor digerabil îl recomand ca o alegere minunată pentru o după amiază liniştită de toamnă. În plus, Gemma Arterton arată într-un mare fel în rolul prinţesei Tamina.
The expendables – dacă n-ar fi avut pleiada de staruri de pe afiş, acestă creaţie cinematografică putea candida cu succes la titlul de cea mai mare varză cinematografică. Cu toate acestea, cel mai aşteptat film al lui 2010, cel în care toată floarea bătăioasă a cinematografiei mondiale s-a repezit să apară pe generic, nu este nimic altceva decât un mare fâs. Cu o poveste ideală pentru un film de categoria B, pelicula pe care nici muşchii lui Stallone, nici figurile lui Jet Li sau moaca lui Jason Stratham nici măcar apariţia excentrică a lui Mickey Rourke nu reuşesc s-o salte din mediocritate, este un candidat de preţ pentru cel titlul de catastrofa anului. O singură glumă pusă de scenarişti în gura lui Bruce Willis referitoare la Arnold Schwarzenegger merită toţi banii/ timpul pierdut cu acest film.