Era dimineață. Marți. 18 mai.
Ca în fiecare dimineață din ultimii 2 ani, îmi începusem ziua ducându-mi prințesa cea mare la grădiniță. Pe exact același drum, la exact aceeași oră, respectând cu strictețe programul atât de drag nouă, amândurora. În aceea dimineață câștigasem eu pariul cu privire la numărul câinilor vagabonzi cu care ne vom intersecta drumul. Ca de obicei, de altfel … 🙂
Plecasem de la grădiniță. Eram cu fix 10 minute înainte de ora la care trebuia să ajung în stația de unde, după 5 minute de calmă așteptare, urma să mă ia microbuzul către fabrica de castraveți, la care prestez. Drumul până la stație nu-mi lua mai mult de 5 minute, nici măcar pe viscolele de astă iarnă, așa că eram mai mult decât ok cu timpul.
Ajuns la jumătatea trecerii de pietoni de până-n stația de destinație, am privit adânc în ochiul verde și aprins al semaforului aflat la doar 5 metri în fața mea. Am pus piciorul pe trecere, cu urechile ciulite la discuția dintre perechea tată-fiu, pereche aflată la 2 pași în spatele meu. După doar 3 pași, aflat la jumătatea trecerii, de nicăieri, din dreaptă, a apărut…
Astăzi, după 9 zile de spitalizare, scriind cu jumătate din mâna stângă (cealaltă jumătate încă se resimte în urma contactului cu minunatele asistente din sistemul sanitar autohton), cu mână dreaptă operată și imobilizată pentru cel puțin încă o lună, cu bostanul crăpat cale de centimetrii buni și zilnic bântuit de migrene nemernice, mă bucur că, totuși, sunt în viață!
Și mă mai bucur că viața mi-a dat șansa și ocazia și nemăsurabila plăcere de a avea prietenii pe care-i am!
Mulțumesc prieteni, căci, cine știe, poate fără voi eu nu aș mai fi putut scrie aceste rânduri.
Mulțumesc și să fiți sănătoși 🙂
Am ramas fara cuvinte, iti doresc multa sanatate, sa-ti revii complet. Tatal si fiul au fost si ei loviti?
Auch,,.. tocmai intrebam pe Twitter de tine 🙁 sowy….
Acum ca esti acasa cu fetele tale iubite, pot sa iti spun ca am plans mult, mult de tot pentru tine pentru ca am fost foarte ingrijorati, dar acum suntem toti cei 4 membrii ai familiei mele foarte fericiti ca esti bine si nu ai patit mai ceva mai rau. Abia asteptam sa te faci bine, bine si sa putem sa te strangem in brate ( si sa mancam seminte la Bucov ha ha ha. )
Aş fi vrut să scriu ceva, aş vrea să scriu ceva, dar nu ştiu ce. Şi nu mi se întâmplă des. Doar să te faci bine.
Eu am stat numai 5 in spital din 16 mai…dar am 30 zile imobiilizare la pat….ca sa vezi coincidenta…..deja imi e scarba de tara asta…..
Bine ai revenit! Să te faci bine şi să ne vedem sănătoşi cât mai curând şi să-ţi povestim de Barcelona de unde tocmai ne-am întors…:)
Bine ca e totul în regula, cand ai pomenit de accident ma gandeam la accidentele auto zilnice in care indoi putin masina. Parca uitasem ca uneori si pietoni sunt victimele acestor nebuni.
@all: mulțumesc mult pentru urări! Promit că stau cuminte și mă fac bine
@militaru: nu, i-am salvat eu 🙂 (rămăseseră un pic în urmă)
@roxu: I’ll be back
@ralucuta: totuși până la semințe, da? mc de urări.
@costin: mulțumesc pentru fapte. cuvintele … ni le vom găsi noi într-o seară de joi
@shani: sper că ești/vei fi ok, da?
@stardust: dacă nu vă refuzam când ne-ați propus să mergem împreună? dacă …
@haotik: TOȚI suntem înainte de orice, pietoni. De n-am uita asta…
La doi ani de la accident: a devenit o adevarata aventura traversarea strazilor. Zilnic mi se intampla sa vad masini care nu mai tin cont de faptul ca trecerile de pietoni si semafoarele au rostul lor, iar regulile trebuie respectate.
Ai avut noroc!!!