De ziua lui

Cercetătorii britanici (sau americani, who cares!) au ajuns la concluzia că în fiecare an într-o anumită zi, de obicei aceeaşi an de an, fiecare om de pe pământ împlineşte nişte ani. Asta dacă nu cumva între data naşterii şi acea anumită zi respectivul fiecare om de pe pământ, a păţit câte ceva gen întâmplare nefericită în urma căreia s-a ales mort.

Uneori, sărbătoritului (să-i zicem aşa) i se aduc urări. De bine, sănătate, fericire bla bla bla. I le aduc rudele, prietenii, vecinii, maimuţele cu fundul roşu, râul, ramul etc. Adică nişte unii pe care acea zi şi ceea ce înseamnă aceasta pentru sărbătorit nu îi lasă indiferenţi.

Tocmai d-aia nu pot deloc să-i înţeleg pe cei care, profitând de ziua sărbătoritului, se trezesc să-l înjure în toate felurile şi să-i ureze moarte plăcută gen, sta-i-ar mâncarea-n gât, îneca-s-ar cu paharul de apă plată băut cu cei dragi, muri-i-ar capra şamd. Nu le ajung deloc restul de 364 + 0,25 zile din an? Oare fix în ziua aia urările lor sunt cele mai importante? Dacă tot ai pe cineva pe care-l urăşti din toată inima (motivele îţi aparţin) şi ţi-ai dori să-l vezi cu cracii-n sus perpelindu-se la foc mic ca preludiu la cazanul mare cu smoală de acolo de jos, chiar merită efortul să-i ţii minte ziua de naştere şi să-i trânteşti porţia ta de lături pe preşul de la intrare cu promptitudine şi punctualitate fix în acea zi?

Hai mă lăsaţi omul în pace măcar o zi pe an…