Nu, nu la mine nu vă repeziţi!
Cu toate că mă bătea gândul să fac şi eu un concurs de genul celor care se practică prin blogosfera românească, prin care să dau premiu gen o dudă, o banană un cârlig de rufe cui scrie cel mai despre mine, sau cui lasă cele mai multe comentarii sau, de ce nu, cui îmi dă mită ca să-i dau premiul 🙂
Dar nu, nu o să fac aşa ceva. Pentru că m-aş simţi penibil. De exemplu, ai un blog în care scrii pentru iluminarea ta interioară sau pentru dezvoltarea brandului personal ori scrii doar pentru hârciogi, lemurieni şi bineînţeles marmote. Şi scrii şi scrii şi-ţi merge bine. Ai ceva talent, îţi place ceea ce faci, eşti fain, eşti cool, eşti trendy. Devii cunoscut printre cei din cartier, dar timpul trece, te faci şi tu mare îţi iei servici ba chiar îţi şi găseşti pe cineva cu care-ţi faci planuri. De viitor, bineînţeles. Scrii tot mai rar pe blog tot mai mai despre nimic, dar ciudat eşti încă re-cunoscut în cartier. Lumea te bagă încă în seamă (din alte motive!?!) şi faci şi un concurs pe blog. C-aşa vrea sponsorul. Şi deschizi cutia Pandorei, spui că vei da premiul celui care-ţi lasă cele mai multe comentarii pe blog. Nu cele mai bune, mai la obiect, mai interesante, mai de mai. Nu, tu vrei cantitate, că nimic nu face mai bine la blog, decât cantitatea. Şi scrii fix 5 articole şi aştepţi să comenteze lumea că doar premiul e gras, nu? Şi uite aşa tu ai trafic căcălău asigurat (să-l arăţi la sponsor), comentarii să dea bine la statistici, bounce-rate îmbucurător pentru că nu se poate comenta la nesfârşit la 5 articole şamd. Şi uite aşa ai mai făcut un sponsor fericit şi tu ţi-ai luat banii şi eşti tot în top.
PS: cele de mai sus, pot să conţină asemănări cu personaje reale. Sau nu! D-aia nu dau link 🙂