Care stres este mai bun?

Disclaimer: întrebarea din titlu se referă la două feluri de stresuri (cu e nu cu a) să nu avem comentarii pitzipongeşti.

Stresul ştim cu toţii face rău la ficat, pancreas, măseaua de minte sau la performanţele sexuale  din patul conjugal, al amantei sau al vecinei, de exemplu (n-am făcut cursuri de management al stresului, da’ aşa am auzit eu că s-ar manifesta). Totuşi din bătrâni este o vorba care spune ceva de genul “rău cu rău, dar mai rău e fără rău”. Mă gândeam zilele trecute oare cum ne este mai rău: când nu ne vedem capul de treburi sau când stăm şi tăiem frunză la câini (exprimare cenzurată şi mult mai plastică decât ceea ce vroiam să spun cu adevărat 🙂 )

Stresul de supra-activitate

Este stresul normal, obişnuit, care apare ca urmare a supra-aglomerării programului normal de lucru. Îl ştim cu toţii, l-am simţit pe propria piele de atâtea ori, vine de la deadline-uri, de la sarcini primite azi cu termen de rezolvare ieri, de la avalanşa de mailuri toate urgente şi care nu suportă amânare venite când ţi-el umea mai dragă, de la schimbarea parametrilor unei probleme de 3 ori într-o jumătate de oră, de la câţiva colegi binevoitori cu câte-o problemă de rezolvat urgent (pentru ei) când tu le ai pe ale tale 20 urgente, ori de la lipsa/insuficienţa informaţiilor absolut necesare pentru ducerea la bun sfârşit a unui task ori de la şef/sefuţ puţin tâmpit panicant de felul lui cu nişte piticuţi mici şi roz răspândiţi aleatoriu dar cu o densitate însemnată pe toată circumferinţa creieraşului său bolnav. Un alt aspect generator de stres în această situaţie este acumularea de bani în cont (din lipsa unui timp fizic de mătrăşire a lor :D) şi efectiv, chinuirea săracului cerebel din dotare cu metode de tocare cât mai ingenioase, mai neobişnuite şi cu o rată de eficienţă cât mai mare.

Stresul de sub-activitate

Cel de-al doilea stres, care şi-a făcut simţită prezenţa în ultimul timp mai accentuat, este cel de sub-activitate (nu este cel mai bun termen dar momentan altul nu-mi vine în cap). Şi aici mă refer la starea resimţită de unii dintre noi direct afectaţi de criza economică globală. Recesiunea prin care trecem, pe plan personal se răsfrânge de ceva vreme prin scăderea volumului de muncă efectiv. Dacă nu s-a trecut la micşorarea săptămânii de lucru, cu siguranţă în programul  de lucur apar sincope datorate unui claendar lejer şi a unui stil de lucru obişnuit să lucreze la viteze mai mari. Numărul task-urile zilnice a scăzut ca şi complexitatea acestora. Au intervenit timpii morţi, care nu au efecte benefice asupra productivităţii individuale. Se pierde focusarea, atenţia, anumite sarcini sunt amânate tocmai datorită acestui timp liber de care eşti conştient că există şi-ţi permite reprogramări ale agendei zilnice, cu urmare imediată chiar omiterea lor. Pe de altă parte datorită unui volum de muncă, eficienţe mai scăzute etc. apare şi un alt fenomen  cunoscut dub denumirea ştiinţifică de scăderea salariului, cu toate efectele pe care le implică acesta.

De aceea vin şi vă întreb oameni buni, cum ne e mai bine: să ne crească colesterolul de la muncă prea multă sau să ne crească (acelaşi) colesterol de la prea puţină? Să ne doară-n cot efectiv de la târşitul acestora pe birouri zi lumină sau să ne doară-n cot de sprijinit mirobolanta căpăţână şi atât? Să o frecăm până iese cu fum sau să o frecăm la rece?