Despre moartea secolului

Câteva idei găsite în articole publicate în timp sau după ce pe ecranele televizoarelor se desfășura live, în direct și-n breaking newssergiu_nicolaescu incinerarea secolului. Gânduri despre realități ale României anului 2013, idei răbufnite datorită unei morți, păreri dezgolite de un circ mediatic fără limită

Mihai Giurgea – Sergiu Nicolaescu: popor român, ești un căcat!

Nu contează cine a fost Sergiu Nicolaescu. Mic, mare, regizor, neregizor, comunist sau securist: nu asta e important acum.
Important este ca la înmormântarea lui s-au strâns niște vite încălțate, care au început sa huiduie … pentru ca familia a decis sa incinereze cadavrul, in loc sa-l îngroape, cum predica madam Ortodoxia româneasca.

Cristian Tudor Popescu despre Tămâia şi vata din nas cu care orice român verde este obligat fața de poporul său și de urmașii, urmașilor săi.

Ultima şi singura dată când Sergiu Nicolaescu respinge kitschul, o înmormântare voievodală, regizată a la Sergiu Nicolaescu, îi nemulţumeşte profund pe fanii săi.

Moshe & Mordechai – Ţara îţi vrea hoitul!

 Pe urmă a venit urâtul de la ceremonia funerară. Unde şeptelul de grohăitori a găsit potrivit sa urle, să guiţe, să grohăie, să huiduie, revoltat că a fost privat de dreptul de a se hrăni cu hoitul. Pentru că hoitul e al lor, li se cuvine. Pentru că ei sunt “boborul” şi ei au decis ce trebuie să se întămple cu hoitul tău. O tâmpită, surprinsă de o reporteriţă hiper-activă, care cu o zi înaintea ceremoniei funerare fusese la catafalc, era încântată: “Foarte frumos! Coroane frumoase şi flori, ca la leidi di. Tare mi-a plăcut!”. Un alt imbecil grohăia: ” de ce să-l ardă? Noi nu suntem de acord! Noi vrem să vedem înmormântare!”.

Maria Timuc – Ultimul rol al lui Sergiu Nicolaescu

Ultimul rol al lui Sergiu Nicolaescu a fost rolul “omului liber”, a celui care decide şi îşi asumă decizia, rolul sufletului liber, care ne atrage atenţia că s-ar putea să avem un destin dincolo de forma noastră fizică. Poate că mulţi dintre noi nu avem timp şi ne displace să reflectăm la nemurirea sufletului, căci cele trecătoare ne captează atenţia şi ne ţin închişi în plasa gândurilor omeneşti. Dar, înainte de asta, noi ne alegem cu suferinţe fără seamăn, ce ne înţeapă şi ne intoxică chiar prin neînţelegerea puterii noastre de a alege, nu doar felul în care să ne prezentăm în faţa morţii, dar – mai ales – ceea ce facem clipă de clipă în timpul vieţii noastre.

La final, de departe cele mai emoționante rânduri pe care le-am citit despre Sergiu Nicolaescu zilele astea: Cătălina Grama – Un colț de stea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.