Vivi este un tip plecat din Ploiești acum mulți ani. Și-a făcut de cap o perioadă prin București, pentru 
ca, la un moment dat, nebun, credul sau capabil fiind să-și ia lumea în cap și să plece să schimbe lumea. Pentru că n-a fost doar nebun și credul ci și capabil, a cam făcut ceva în privința celei de-a treia idei. Nu s-a lăudat pe blog că vrea să facă ceva, cum o făcea un epigon jalnic și penibil zilele trecute, ci a pus mâna pe lopată și … a reușit.
Și, dacă a plecat pe drumul ăsta, continuă s-o facă chiar și-n viața reală, lucru cu mult mai important aș spune eu. Parte din povestea pe care-a trăit-o la consulatul României la New York, orașul său de rezidență momentan.
- […] Că vrea să fie toate lucrurile bine, dar că în practică schimbarea durează. I-am explicat răbdător că nu mă interesează și eu nu am răbdare, și refuz să accept că schimbarea este imposibilă. Dacă singura schimbare posibilă din punctul meu de vedere este să dăm oameni afară, atunci să facem asta, până ajung unii mai buni.
- Că oricum ar fi, petiția mea sigur a făcut niște valuri în micul cuib de nebunii care este consulatul de la New York.
- Că domnul consul se aștepta ca eu să fiu vreun boșorog cu prea mult timp, când colo s-a dovedit că sunt tânăr, educat, coerent și care știu despre ce vorbesc.
Un stereotip pe care din păcate cu toții îl cunoaștem, că doar generația mea e prea blazată ca să creadă că se poate schimba ceva sau ca să îi pese. Well, here I am. Îmi pasă. […]