Se făcea că trăiam într-o țară. Nu știu care dar știu sigur că nu era aceeași cu cea de acum. Nu mă-ntreba de unde știu dar sigur așa era pentru că era genul acela de vis în care știi pentru că știi și nu întrebi nici pentru că n-ai pe cine și nici pentru că nu ar fi frumos să faci așa ceva.
Ei bine și printre lucrurile faine pe care le făceam eu pe acolo, prin țara aceea frumoasă (știu că era frumoasă, pentru că știu …) ei bine, se făcea că aveam blog. Și și scriam în el. Cu o deosebită … satisfacție, cred că satisfacție era acel atât de relaxant sentiment.
Exact, ai putea spune, nimic special! Mă rog aproape nimic special și am să și explic de ce. După cum spuneam țara aceea era frumoasă și lucru deloc ciudat avea o lege care privea în mod direct blogul. Al meu. Și al celorlați. A celor din jurul meu care și ei, lucru atât de simplu și normal, aveau bloguri. Ei bine legea, în singurul ei paragraf, spunea clar și concis că de blog pot beneficia numai și numai cei care au ceva de spus (la modul direct al expresiei).
V-am spus, nu-i așa, că visam că trăiam într-o țară frumoasă?