Casa mea sau cu chirie

Povestea este veche, acum aproape un an blogosferă era inflamată pe marginea subiectului din titlu, majoritatea bloggerilor importanţi făcându-i cu ou şi cu oţet pe toţi iresponsabilii care aveau sau vroiau să-şi facă credit pentru o casă. Multă lume a fost prinsă atunci în ceartă şi ce trafic s-a mai făcut pe subiect… pentru că, normal, fiecăruia avea motivele sale irefutabile.

Zilele trecute Arhi a redeschis subiectul pentru că dă bine acum la criză să mori de grija altuia şi un blogger profesionist trebuie mai mult ca oricine s-o facă 😀

Mai jos este povestea mea care nu prea seamănă cu ce spune Arhi:

Nu le doresc răul celor ce au scris că deja au rate şi că sunt prostănac şi nepriceput. Dar sunt curios, acum, când s-a adeverit că preţurile erau o bulă imobiliară, că oamenii nu au fizic banii necesari pentru a susţine un împrumut de genul ăsta, când ratele de 600 de euro s-au transformat în rate de 900 de euro, când au fost daţi afară de la joburile bine plătite, mai au aceeaşi teorie, cum că au făcut un lucru minunat?

dar este cu siguranţă mult mai veridică decât situaţia inventată de el!

Sunt aproape 9 ani de când m-am căsătorit şi-am fost pus să aleg între: casa mea sau cu chirie! La început am ales: cu chirie. Găsisem ceva bunicel, destul de ieftin într-o zonă bună. Un apartament cu 2 camere, vizionat înţeles cu proprietarii (cunoştinţă a unei cunoştinţe) asupra preşului, mutat. Problemele au apărut de unde nici nu ne-aşteptam. erau 2 camere, dar doar una era locuibilă cealaltă fiind arhi-plină cu tot felul de lucruri de-ale proprietarilor dar care urmau să dispară în câteva zile (spunea proprietăreasa) la plecarea noastră erau tot acolo. Bucătăria avea un aragaz vechi de 183 de ani deci vă daţi seama ce mâncam. Baia era sublimă şi doar cu puţin mai primitoare decât o peşteră preistorică.  Contractele pentru energie electrică şi cablu TV au fost de datoria noastră că doar noi aveam nevoie de aşa ceva. Balconul era enorm dar numai bun pentru a fi folosit de proprietari ca şi cămară (locuiau în acelaşi bloc). Am rezistat puţin peste jumătate de an (eram tineri şi la începuturi eu şi soaţa aşa că factorii externi ne interesau mai puţin).

Ne-am hotărât atunci pentru: casa mea. Nu ştiu câţi aveţi aveţi măcar idee cam care erau cerinţele acum 8 ani pentru un credit ipotecar. Le-am îndeplinit pe toate, ne-am căutat o casă care să se potrivească posibilităţilor noastre din acel moment şi am luat-o de coadă. Aveam avansul obligatoriu şi chiar peste aşa că ne-am calificat cu un scor bun iar creditul ne-a fost acordat.

1. Apartament1 – 2 camere – vară 2001  – preţ  cumpărare 3.000 $ .  Rata era în dolari dar nu mai mare decât plătisem ca şi chirie! Eram la capătul oraşului n-aveam nici măcar bani să ne luăm un şifonier sau un pat în cea de-a 2 cameră, stăteam la 4/4 iarna frig, vara cald ce mai o nebunie. În vara lui 2003 a apărut şi fii-mea şi ni s-a făcut de ducă. Preţ vânzare – 6.500$

2. Apartament 2 – 2 camere – primăvară 2003 – preţ cumpărare 14.500 $. Rata tot în dolari comparabilă cu chiria pentru un apartament identic în aceeaşi zonă. Deja trecusem la confort 1, zona era dintre cele mai bune din oraş (eu zic chiar cea mai bună) fii-mea creştea şi ne gândeam la încă un copil. Preţ vânzare – 68.000 $.

3. Apartament 3 – 3 camere – toamna 2007 – preţ ≈ 90.000 $ . Am băgat încă vreo 30.000 în el cu toate amenajările şi îmbunătăţirile pe care i le-am adus. Preţ piaţă astăzi – 140.000 $.  Credit 50.000 $ pentru următorii 25 de ani.

* m-am raportat la o singură valută, păstrând cotaţiile anilor respectivi.

Concluzii:

  • am dat o mulţime de bani la bănci pe credite în ultimii 8 ani. Un calcul sumar arată vreo 15.000 $! Cel puţin atât aş fi dat şi pe chirii!
  • în tot acest timp n-am mâncat pufuleţi cu muştar 🙂
  • am de plătit încă 25 de ani, dar dacă trag linie acum, cu banii care-mi rămân pot sta cu chirie tot restul vieţii!
  • copii mei au o casă! În care vor locui fără teama că poate mâine se vor muta iar la bunici până găseşte tati o nouă casă în care să stea.
  • eu ştiu ce înseamnă ACASĂ!

În loc de concluzie finală aş putea spune că experienţa mea de chiriaş, poate, nu este cea mai concludentă.  Dar cea de proprietar este. Aşa că dac-ar fi s-o iau de la început, aş alege din nou acelaşi drum.

2 thoughts on “Casa mea sau cu chirie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.