Ce-si face omul cu mana lui

Dacă tot ne-nvăţa Shani despre combinaţii mortale, citez din memorie: DACA AI UN VAGIN SI UN PUNCT DE VEDERE, ATUNCI AI O COMBINATIE MORTALA… iată ce-i trebuie unui bărbat pentru a se situa pe aceeaşi poziţie!

La joaca

Hai să v-arăt ce-ma mai făcut eu zilele astea, în concediu fiind.   Nu e mare, nu e greu (eu l-am terminat în mai puţin de o oră – joc neintensiv) adică e de vară. Numai bun! N-am ştiut să-l embeduiesc, aşa că trebuie să mergeţi aici să-l jucaţi. Enjoy!

Azi Metallica, dar nu cea de ieri

Ştie toată lumea, azi se cântă Metallica, pe Cotroceni începând cu ora 7PM. În amintirea unor vremuri mai bune (pentru ei) când oamenii ăştia chiar făceau muzică. Adică aşa ceva! (am găsit, pe undeva, acest cover şi mi s-a părut interesant).

Barbati vs femei

Câteva  din vorbele de mai jos chiar au sens 🙂 Nu? Î: De câţi barbaţi este nevoie pentru a deschide o sticlă de bere? R: Niciunul. Ar trebui s-o şi deschidă când i-o aduce! Î: De ce au femeile tălpile mai mici decât bărbaţii? R: Ţine de evoluţie, trebuia oricum să stea mai aproape de chiuveta din bucătărie! Î: De unde ştii când o femeie este pe cale să spună ceva inteligent? R: Atunci când începe cu Un bărbat mi-a spus odată…! Î: De ce…

Filme, filme

Am tot văzut în ultima perioadă o groază de filme. În medie cam 1,3 filme pe zi 🙂 Ceea ce este destul de mult pentru timpul meu liber şi aşa limitate tare. Dar pentru că strânsesem prea multe, m-am găndit să fac ceva curăţenie şi m-am sacrificat.Şi când zic sacrificat chiar am dreptate pentru că am văzut muulte şi marea majoritate proaste. Pentru început cele câteva care mi-au plăcut: – Definitely, Maybe – clasic romance în care un tată îşi spune povestea vieţii sale fiicei…

Taran cu laptop

Io-s mai încet  la minte (:D) da tocmai ce văzui la Exarhu lucru mare şi mă minunai tare: PS: a se scuza limbajul colart al doamnei proprietăreasă de topor 🙂 e de înţeles

Viitorul suna rau

Poate din întâmplare mi-a fost dat să citesc (sic!) în ultimele zile 2 articole referitoare la cât de sublim se anunţă a fi viitorul nostru ca şi naţie. Primul este apărut în EVZ sub semnătura Alexandrei Dordea iar al doilea este editorialul lui Ionuţ Popescu din Capital-ul de săptămâna asta. Ceea ce se spune acolo nu este o noutate, pentru mine cel puţin, numai o tură dacă dau pe un forum oarecare sau o vizită pe un blog cu multe comentarii şi mi se ridică…