Am salutat deja intrarea pe piața ploieșteană a DailyDeals.ro. Pentru că este, din câte știu eu, prima inițiativă online de acest gen și nu numai, adresată ploieștenilor. Exclusiv ploieștenilor sau celor din împrejurimi. Plus că o ofertă bună este întotdeauna bine venită ![]()
Ei bine, de ieri DD (aflați încă la stadiul de promovare, d-aia n-au dat drumul la oferte! n.a. pentru cititorii din spatele sălii care n-au înțeles încă și șușotesc pe la colțuri) au un concurs. Concurs care se adresează prahovenilor în general și în special acelora care au și blog.
Tema concursului face parte din campania celor de la DD, campanie de la care am împrumutat titlul postului – prea sună bine de tot și constă în a scrie un articol original cu tema Cel mai frumos loc pe care ploieștenii l-au uitat! Detalii complete despre concurs în regulamentul oficial sau mai simplu pe pagina specială dedicată concursului.
Simplu, nu? Câteva rânduri bine ticluite bazate pe o experiență ori o amintire personală trăită în acest oraș, într-un loc care acum s-a rătăcit puțin. Premiile ar trebui să fie suficient de atractive pentru câțiva dintre bloggeri ploieșteni mai ales pentru cei care sunt la început și/sau vor să încerce să treacă peste stadiul de amatori. Plus că un tricou irezistibil atrage privirile cui nu te aștepți …
PS: deja a trecut o zi de la lansarea concursului și nu văd niciun post pe promovat pe wall-ul facebookian. Curaj, nu mă faceți pe mine să scriu, că deja mi-a venit o idee de text pentru tricou …
Acum am aflat de concurs. Vine postul ! 🙂
Baftă!
Sa fie ! Si dupa cum am inteles eu din pagina concursului abia pe 27 ianuarie apar link-urile pe wall. Pana atunci e perioada de inscriere.