The defendant was an immense man, well over 300 pounds, but in the gravity of his sorrow and shame he seemed larger still. He hunched forward in the sturdy wooden armchair that barely contained him, sobbing softly into tissue after tissue, a leg bouncing nervously under the table. In the first pew of spectators sat his wife, looking stricken, absently twisting her wedding band. The room was a sepulcher. Witnesses spoke softly of events so painful that many lost their composure. When a hospital emergency room nurse described how the defendant had behaved after the police first brought him in, she wept. He was virtually catatonic, she remembered, his eyes shut tight, rocking back and forth, locked away in some unfathomable private torment. He would not speak at all for the longest time, not until the nurse sank down beside him and held his hand. It was only then that the patient began to open up, and what he said was that he didn’t want any sedation, that he didn’t deserve a respite from pain, that he wanted to feel it all, and then to die.
Rândurile de mai sus nu sunt începutul unei cărți de succes ori a vreunui scenariu care se pregătește pe plaiuri californiene. Nu sunt nici măcar un strigăt de ajutor camuflat sub cine știe ce nou inventată dramă modernă. Nu le-am furat de pe vreun site celebru pentru a mă da deștept aici cu faptul c-am înțeles 12 cuvinte englezești înșiruite.
Citatul de mai sus reprezintă începutul unui articol, vechi de aproape 2 ani, articol apărut în The Washington Post. Un articol lung, în engleză, fără poze. Cu doar 545 de comentarii în doi ani. Dar cu o poveste. O poveste despre dramele unor părinți care și-au pierdut copii în urma unor teribile accidente. Tragedii moderne puse sub semnul unor inconștiențe impardonabile. Sau, poate mai dur spus dar mult mai adevărat, dramele unor părinți care și-au ucis copii prin nepăsare. O poveste pentru care Gene Weingarten, autorul ei a primit premiul Pullitzer în 2010.
Mie mi-a fost destul de greu să-l citesc până la final. Sunt curios cum vi se pare și vouă: