Biserica noastră cea de toate zilele

Materialul de mai jos nu face decât să spună în gura mare un adevăr pe care toată lumea îl cunoaşte dar îl evită cu  trufaşă indolenţă şi anume că BOR prin reprezentanţii ei din teritoriu (turma-i mare cum bine vă amintiţi!) tratează statul român şi implicit pe cetăţenii acestuia cu infinită silă şi nedisimulată superioritate.

Ascultaţi-l pe distinsul domn de mai jos cu câtă nedisimulată şi sinceră uimire constată că legile statului român ar trebui să se aplice şi bisericii iar orice activitate de comerţ desfăşurată de către cinstitele feţe bisericeşti şi acoliţii acestora ar trebui să se supună aceloraşi legi ca şi banalul vânzător de pepeni din piaţă.

Sunt curios cât ar câştiga statul român dacă astfel de controale s-ar desfăşura la TOATE aşezămintele bisericeşti din această ţară, indiferent de religia pe care o practică. Cum ar fi dacă statul ar impozita fiecare lumânare vândută, fiecare taxă plătită de către umilul enoriaş direct în altar după ce tocmai şi-a botezat copilul într-o biserică îngheţată în plină iarnă , dacă fiecare acatiste, fiecare mers cu botezul sau orice altă taxă inventată de hrăpăreţ sfântul părinte?

Oare cu banii ăştia s-ar putea asigura condiţii decente într-o maternitate astfel încât copii noştri să nu mai ia foc la 6 ore după naştere? Sau şcoli simple şi civilizate astfel încât copii de 6 ani să nu mai fie nevoiţi să străbată  zilnic drumuri de zeci de kilometri pentru a descifra tainele abecedarului?

Mi-e scârbă şi încep să mă gândesc din ce în ce mai serios că emigrarea este mai mult decât o soluţie. Este singura soluţie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.