Cică dacă te simţi inteligent dimineaţa pe burta goală

atunci ia de citeşte ş-mi spui la urmă ce şi cum.

Via Radu am dat de Proveyourlogic.com. Care m-a ţinut ocupat vreo 5 ore (cu pauze cu tot!). Despre ce e vorba? Se dau 25 de întrebări al căror răspuns poate fi dat doar pe baza unor conexiuni logice între informaţiile primite, sau a unei atenţii  puţin mai concentrate decât de obicei, a unor simple observaţii extrem de interesante sau a unor calcule matematice nu exagerat de complicate (cel puţin Excel-ul nu s-a plâns 🙂 )

De exemplu, preferata mea şi cea asupra căreia am stat destul de mult este cea de mai jos:

prove1

Ok, luând-o pe degete şi cu ala bala portocala, răspunsul nu este greu de dat. Numai că eu am/aveam impresia că în Excel punând condiţiile necesare şi cu ajutorul unei formule potrivite, răspunsul ar putea fi găsit automat. Numai că după mai bine de 10-15 minute de crăcănare mentală nu am reuşit s-o fac. Tot am impresia că îmi lipseşte un parametru în formula finală fără de care nu pot ajunge la un rezultat. Hai, se bagă cineva la asta? 🙂

Aşa, trecând peste. Recunosc au fost câteva întrebări la care oricât m-am dat eu cu capul de pereţi (ba chiar şi de colţul biroului!) nu am reuşit să le dau de capăt. Şi-am avut nevoie de ajutor… precum şi câteva din clasicele întrebări din genul ăsta de teste. Unele sunt de-a dreptul delicioase prin soluţiile pe care trebuie să le găseşti pentru a trece mai departe iar altele, cum am mai zis, pot fi foarte frustrante.

Dar una peste alta, dacă aveţi chef de o provocare pe cinste, v-o recomand. Şi la sfârşit iată şi diploma de excelenţă (hi hi hi) cum că success, congratulations şi alte alea:

prove

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.