Cu aproape 5 luni în urmă vă povesteam despre minunăţia ce creştea văzând cu ochii (amândoi ochii, da?). Şi mai ziceam atunci, cum o să mă duc eu cu CV-ul în dinţi să fac şi să dreg. Şi nici nu începuse bine criza (cel puţin pe la noi, nici nu mirosea măcar). Ei bine, între timp vremurile s-au schimbat între timp cum bine ştim toţi, şi eu nici n-am apucat să-mi scot Cv-ul de la naftalină că, am observat zilele trecute, Log Center-ul din Ploieşti (de lângă Parcul Industrial din apropierea Ploieştiului, de fapt) a devenit funcţional. Care-s condiţiile, unde, cum, cine şi de ce habar n-am eu doar am văzut o multitudine de standard trucks-uri care îşi făceau de lucru p-acolo. Dar cu siguranţă că cei de la OTZ Logistic au ei ceva idei. Aşa am eu o bănuială…
Tot cam în aceeaşi perioadă, mai ziceam şi despre iminenta cotropire a Ploieştiului de către investitori/constructori/benficiari/hoarde de clienţi bulucindu-se către noul mall, ce urma să răsară la marginea oraşului. Ei bine, aici criza a lovit destul de serios astfel încât după ce-au băgat (zic ei!) o găleată mare de bani în proiect, dezvoltatorii iniţiali ai proiectului au fost nevoiţă să-l vândă, pentru că nu mai făceau faţă spun gurile rele. Acum, bănuiesc că prostul ăla de-a dat banii p fi avut el ceva în cap şi ceva prin zona prohabului de s-a apucat să continue aşa o investiţie. Eu îi urez numai să nu se simtă strimtorat şi el brusc să dea bir cu fugiţii. Ploieştiul are nevoie de un cocalar centre iar mirobolantele pitzipoance, vaşnicele urmaşe de aprige republicane, vor suspina adânc şi chiar pro-fund, în aşteptarea anunţului privind proxima inaugurare a viitoarei instituţii de primă mână pe plan local!
Tot de pe Ştiri-Ploiesti.info (a cărui apariţie o salut cu această ocazie) aflu despre o viitoare manifestare coolturală ce se desfăşura în urbea noastră. Jazz-Cafe este locaţia aleasă, 28 martie începând cu ora 13:00, detalii la mai sus linkuiţii :D. Din păcate, cool nu prea mă mai dau în public în ultimul timp, cult este un cuvânt mult prea greu pentru a-mi fi asociat (sic!) iar duminica la ora aia nu ies din casă decât de vreo 3 ori pe an. Dar pentru toţi cei care citesc aceste rânduri şi îndeplinesc vreuna dintre condiţiile de mai sus şi sunt şi prin oraş, vă recomand. Cine ştie poate veţi avea şi-o surpriză?
