Sitting down and eating dinner and guess what? Knock knock. Anti-doping control. This is the 23rd one since the comeback.
Acesta era astăzi, 11 Martie 2009, ora 21:09 statusul pe Twitter al lui Lance Armstrong.
“Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever.”
Pentru un sportiv, durerea este primul şi cel mai mare inamic. Noi, restul, în viaţa de zi cu zi, putem înlocui cuvântul pain, de mai sus, cu orice am vrea: frică, teamă, ruşine fără nicio şansă să schimbăm sensul frazelor sale. Mi-aduc aminte acum o mie de ani, pe când eram în armată şi făceam de gardă zi şi noapte, nimic nu-mi părea mai greu în viaţă decât acea primă jumătate de oră de după ce intram în post. Era aproape o transă, o groază intrinsecă, o furie surdă căreia nu i mă puteam opune şi nici n-o puteam combate. Trebuia să plec, să scap, să fug, să nu mai fiu acolo. Dar, îmi reveneam. Şi acum sunt aici.
“Without the illness I would never have been forced to re-evaluate my life and my career. I know if I had not had cancer, I would not have won the Tour de France.”
El şi-a învăţat lecţia pe calea cea grea. Şi a avut parte şi de a doua șansă! De câte ori nu amânăm să facem lucruri care ni se par minore acum, dar la un moment dat capătă cu totul altă valoare. Şi de obicei prea târziu. Ne facem pensii suplimentare şi ne pregătim pentru o viaţă de peste 30 de ani uitând uneori să ne-o trăim pe cea de acum. Ne trezim în viaţă făcând tot felul de compromisuri uitând ce visam, speram, doream în alte timpuri căutând acum lucruri pe care acum 5 ani sau peste 5 ani poate, le vom dispreţui.
“If children have the ability to ignore all odds and percentages, then maybe we can all learn from them. When you think about it, what other choice is there but to hope? We have two options, medically and emotionally: give up or fight like hell.”
Lance este cel care a câştigat de 7 ori Turul Franţei. Pe bicicletă. Pentru că la un moment dat a hotărât să nu cedeze şi să lupte. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc mai doresc de la viaţă este să fiu capabil ă-mi învăţ copii să facă asta. Şi-mi mai doresc să nu fiu totuşi în situaţia lui în momentele în care va trebui să fac asta.
“Anything is possible. You can be told that you have a 90-percent chance or a 50-percent chance or a 1-percent chance, but you have to believe, and you have to fight”
Despre Lance Armstrong se spune că are un singur mare merit. Acela de a fi cunoscut la timp, medicul care trebuie cel care, de fapt, ar fi în spatele succeselor sale ca şi ciclist. Orice este posibil! Sunt şanse, de 90%, su de 50% sau chiar şi 1% să fie adevărat. Numai că în spatele ciclistului, stă OMUL Lance Armstrong. Cel care la vară, ar putea rămâne în spate uitându-se lung la pluton, cum se depărtează. Dar care, chiar şi aşa, îşi va atinge scopul pentru care s-a urcat iarăşi pe bicicletă. Acela de a crede că mai poate lupta şi de data asta nu atât pentru el cât pentru cei pe care-i poate ajuta.
“I figure the faster I pedal, the faster I can retire.”
Citatele-s de aici.
Lance Armstrong:
- a câştigat de 7 ori consecutiv Turul Franţei pe bicicletă.
- are peste 275.000 de followers pe Twitter.
- printre cei 38 de persoane pe care le urmăreşte pe Twitter sunt 5 ciclişti (unii foşti coechipieri), fosta soţie şi una dintre fiice 🙂