Trăim în țara în care șoferul de taxi este acea persoană în șlapi și maieu care hotărăște dacă te duce la destinație sau nu. Țara în 
care șoferul de autobuz îți face o favoare dacă te așteaptă 3 secunde până urci/cobori în siguranță din vehiculul pe care-l conduce.
Țara în care șoferul microbuzului care te duce zilnic la serviciu este dumnezeul aerului condiționat. Țara în care șoferul care ar trebui să te ducă în vacanță, poate, ar trebui ucis a doua oară.
Trăim în țara în care muritul în grup devine motiv de doliu național. Bonus, subiect de ample discuții de interes național. Până la următoarea chiloțeală a vreunei vedete …
Țara în care autoritățile române se gândesc să ofere, de la buget, despăgubiri victimelor unui accident de circulație. Pentru că, nu-i așa, orice publicitate, chiar făcută la buza gropii proaspăt săpate, este o publicitate electorală.
Trăim în țara în care primul reprezentant al statului român trimis la locul incidentului este un … român adoptat.
Țara în care marea biserică acordă medalii mamei unui pușcăriaș dar în asemenea momente tace chitic cu gândul doar la obligatoriile taxe de înmormântare, locurile de veci vândute tam-nesam și cele câteva zeci de mii de lumânări arse întru marea slavă a catedralei nemântuibilor neamului.
Trăim în țara în care ne mirăm că niște oameni donează sânge pentru niște străini și avem nesimțirea să ne întrebăm dacă și noi am face la fel …
Țara în care s-a mai demonstrat încă o dată că singurul domeniu în care românul este profesionist complet este jurnalismul-la-căpătâiul-victimei-întrebate-insistent-„Cum vă simțiți?”.
Trăim în România, o țară după chipul și asemănarea noastră.