Mult așteptat, sezonul 2 de MasterChef a început. Cu aceeași 3 chef, asprii și grețoși, morocănoși și severi, voioși și mucaliți în funcție de ce bagă-n gură.
Impresia pe care mi-a lăsat-o prima emisiune a fost una oribilă. Pentru că așa cum ziceam și aseară pe twitter: a început și la #masterchefro să primeze povestea din spatele concurentului … păcat! Pe acest principiu, după prima emisiune au trecut mai departe: niște tăiței prăjiți de un asiatic cu accent funny, un orez cu curry gătit cu apă plată de către o basarabeancă, niște coaste de miel pregătite de-un cioban fermier proaspăt descălecat în capitală, o varză călită cu costiță made by un sudor, prăjitura casei marca o fostă (de succes) patroană, o rețetă de mozarella cu roșii și sare și piper, TOATE asezonate cu povești demne de Dansez pentru tine sau Ora tâmpită a lui Măruță.
Pe de altă parte, concurenții n-au învățat nimic din primul sezon. Se prezintă cu rețete lamentabile și la refuzul chef-ilor de a le recunoaște genialitatea culinară încep să se tânguie și să se roage pentru încă o șansă. Fix ca prin studenție unde poziția ghiocelului și moaca de prost aduceau (unora) beneficii. Cât de ilogic să fii să ceri clemență și să promiți că pe viitor o să faci mai bine când cea mai bună rețetă a ta, cea cu care te-ai pregătit să-i faci praf la prima vedere, este un eșec monstruos?
Să fie și MasterChef încă un format distrus de ProTV în veșnica alergătură după audiență? Emisiunile următoare ne-o va demonstra.
da
Ca bine le mai zici tu waven!