Tolba cu filme … de Anul Nou

În vacanța asta (ultimele 2 săptămâni) mi-am făcut de cap. Am îngurgitat filme non-stop pentru că … mi-a plăcut. Zăcutul pe canapea cu singura problemă ce film să mai văd în continuare mi s-a părut o idee minunată pe care am și pus-o în practică.

Killing Them Softly – Brad Pitt începe să facă filme din ce în ce mai bune pe măsură ce îmbătrânește (maturizează?). Subiectul este clasic, cu lume interlopă și plătirea polițelor cu toate acestea cine ascultă printre rândurile traducerii poate înțelege ceva din viața americanilor la a doua descălecare a lui Obama.

Flight – ar fi putut fi un film despre un adevărat profesionist. Sau despre ghinionul de a se întâmpla și șansa de a supraviețui. Sau despre 6 morți vs 96 supraviețuitori. Dar nu este decât despre problemele pe care le are un om datorită băutului profesionist. Din fericire, Denzel Washington face un rol mai mult decât bun.

Upside down – SF să fie, dar să ne placă și nouă vorba proverbului. În rest, poate-i spune cineva lui Kirsten c-a depășit vârsta cam de mult la care mai poate interpreta roluri de tinerică îndrăgostibilă?

A Royal Affair – despre Danemarca în epoca iluminismului sau despre o poveste de dragoste din timpurile căsătoriilor aranjate între casele regale? Mi s-a părut a fi despre un pic de liniște într-o lume prea grăbită.

Cloud Atlas – Forrest Gump (sau Tom Hanks, nu-mi dau seama exact) se întoarce de data asta pentru a interpreta roluri ale aceleiași personalități trăite altfel de-a lungul veacurilor. Ideea bună însă realizarea (puțin) prea greoaie și întinsă pe aproape 3 ore îl fac un film puțin cam greu de digerat.

Holy Motors – metaforele nu-s pentru oricine și tot așa nici filmele de artă. Eu n-am înțeles ce-a vrut să zică filmul ăsta și ca mine-s mulți, foarte mulți. Ceilalți sunt liberi să zică orice!

The Words – povestea din spatele poveștii sau adevărul din spatele imaginației scriitorului sau cât din ceea ce citești tu este adevărat. Adevărul îl știe doar creatorul iar uneori, cu puțin noroc și mai multă inspirație, câte un muritor sau poate doi. Păcat că previzibilul final alungă magia.

The Life of Pi – ăsta-i un film pe care-i păcat să-l vezi la cinema mai ales când ai atâția cercopiteci plătitori de bilet la indiferent ce fel de film. Eu, pe ăsta, nu l-am văzut pe canapea deși mi-ar fi plăcut cel mai mult.