Când ți-e rușine de cei care te reprezintă

Andrei Sava este un deputat al României. Deputat de Prahova. Poate unul pe care l-am votat și eu având în vedere că a fost pe una dintre listele pe care am votat-o acum 4 ani. Până acum 3 zile habar n-aveam că el există și că mă reprezintă. A mai încercat el să facă un aeroport internațional dintr-un aerodrom de la o margine de sat și-o stație de metrou din principală gară feroviară a orașului.

Despre el, un jurnalist ploieștean și-aduce aminte că:

[…] era îmbrăcat de la Prada, că era emotiv și că avea Porsche de culoare portocalie, probabil să facă dovada devotamentului față de culorile partidului său. Atunci era cu PDL, acum a trecut la PSD. Traseist, ca mulți alții.

Alți jurnaliști, mai cârcotași din fire, se leagă până și de existența, poziția și traseismul unei alunițe deloc atrăgătoare pentru supranumitul, pe la noi prin cartier, micul-Maxigel.

Ce nu uităm noi e că, în 2008, când au apărut afișele cu tânărul Sava, a dispărut o aluniță amplasată cam prost, ce-i drept, de mama natură, fix pe fața catindatului convins că proiectele contează, dar moaca face diferența. Iar pe el mai mult îl încurca punctul ăla negru, că nu-l priveau oamenii în ochi și, prin urmare, nu prindea vrăjeala, de parcă d-aia aveau să-l trimită ploieștenii în parlament, nu pentru că le-a plătit unora întreținerea…

Acum trei zile am aflat că există o inițiativă legislativă a unui deputat al României prin care preoții să fie scutiți de impozitul pe venit. Tocmai preoții, cei mai corupți, cei mai șpăguitori dintre angajații statului de acum ar trebui să fie scutiți de impozite. De ce? Păi, să vedem ce spune inițiatorul proiectului de lege:

“Această idee este rodul consultărilor pe care le-am avut cu oamenii din Ploieşti“,

“Este o recunoaştere a rolului socialpe care îl are Biserica

“Este un preţ foate mic raportat la serviciile pe care personalul clerical le oferă pentru comunitate“,

“Vorbim aici de nişte oameni care oferă un sprijin necondiţionat şi care se implică în viaţa oamenilor din primele momente ale vieţii până în ultimele momente ale vieţii. Mai ales în vremurile grele reprezintă adevăratul sprijin

Aceşti oameni care fac parte din cler duc o viaţă plină de sacrificii

Andrei Sava este deputatul din România care a debitat inepțiile de mai sus (mi-am permis să bolduiesc monstruozitățile din citatele de mai sus). Într-o democrație normală acest domn deputat, care apropo insistă și se pregătește să candideze din nou în același colegiu pentru aceeași Cameră a Deputaților, ar trebui strivit de palma grea a istoriei. Din păcate, în democrația din România el și cei asemeni lui merg mai departe și noi rămânem cu rușinea că ne reprezintă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.