Proverbe aplicate

Există o vorbă strămoșească tare faină care spune că dacă mai mulți îți spun că ești beat, trebuie să te duci să te culci. Respectiv să te retragi din peisaj înainte să faci nefăcute. Sau, mă rog, să minimizezi pierderile, pe cât posibil 🙂

Din păcate, asta nu se aplică și în online-ul nostru. Asta în principal, pentru că bunul simț nu mai este o calitate ci de cele mai multe ori un defect. Asta dacă încerci să activezi și nu te păstrezi la nivelul de moluscă. Dacă deschizi vorba să spui cuvinte și nu să dai limbi. Dacă preferi să stai în picioare și nu capră.

Eu, cu cei 6 ani (și 2 zile) de acasă bifați în alte vremuri, nu pot înțelege evoluția lui homo-interneticus. Nu-l pot înțelege pe pelticul care face review-uri video. Nu-l pot înțelege pe agramatul mândru de el și de felul în care siluiește limba română. Nu-l pot înțelege pe cel care atunci când 3-4-5 oameni îi demonstrează că greșește, se întoarce cu spatele și refuză să accepte realitatea. Nu-l pot înțelege nici pe cel care consideră că low profile este calea ideală. Nu-l pot înțelege pe colecționarul de prieteni de pe Facebook. Și nu-i pot înțelege nici pe cei ce ieri se scuipau fix între ochi unul pe celălalt iar acum se pupă fix cu limba, fix în cur.

Alaltăieri am devenit conștient de venirea primăverii. Nu, nu-i niciun ghiocel vinovat pentru asta și nici măcar vreun păsăroi întors din țările clade. Doar un concetățean cu maieul jumătate suflecat pe burta-i păroasă care-i căra pumni în cap nevestei fericită posesoare a unei perechi de adorabili pantalonași albi trei-sferturi plini cu osânză tremurândă.

Poate sunt eu nebun dar pe ăștia nu-i pot înțelege. Și nici nu-i pot accepta. Aleg să n-o fac nu pentru a le face lor un rău, departe de mine gândul. Ci pentru a-mi face mie un bine. Și pentru că, până la urmă, o altă vorbă din bătrâni zice: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești!