De la japonezi a venit mania recentă cu karaoke. Ei l-au reinventat prin introducerea în pub-uri și destrăbălarea în mod oficial pe motiv de interpretare plină de patos.
De ceva timp românul a dat și el cu nasul de karaoke. Și desigur l-a adus ca invitat de onoare la toate petrecerile sale mai mult sau mai puțin private. Și așa a devenit românul frate bun cu karaokele mai ales dacă când în relația lor intervenea cu drag și spor, alcoolul. Cu puțin ajutor servit direct dintr-un pahar mai înalt sau mai gros curajul dovedit în fața microfonului nu poate fi stăvilit de nicio piesă indiferent cât de delicată în interpretare este. Microfonul care de obicei sperie pe oricine devine cel mai bun prieten al românului dornic să dovedească oricui calitățile sale ascunse, de obicei, cunoscute doar de către perdeaua de la duș.
Cred că o petrecere sau o seară în oraș cu prietenii nu se poate termina grandios fără o vizită pe la un club cu karaoke. Pentru că ce se-ntâmplă la karaoke rămâne la karaoke (da, Sekret?). Apropo, Vlad Petre face cel mai bun program de karaoke din Ploiești dar din păcate doar lunea îl mai găsiți la Irish Pub în Ploieşti.
Obsesia mea când mă duc la karaoke este să cânt My way. Nu mă întrebați de ce, nu mă întrebați cum cânt, nu întrebați cum se aude. Mie-mi place și nimic nu mai contează. Decât poate că niciodată n-am cântat singur piesa asta. Lucru mai mult decât important 🙂
PS: Cu un Like pe Facebook toți suntem datori. TU l-ai dat?