Promisesem că revin dar mi-a luat mai mult decât mă așteptam. Întâmplător, cotrobăind prin drafturi, mi-am amintit de episodul ultim prin care să închei trilogia experiențelor.
Experiența răbdării
Ne grăbim, suntem permanent în întârziere, ne plângem pretutindeni că cineva, oricine, ne mănâncă timpul 
și ne zboară zilele, lunile, anii, viața … Dar când a fost ultima oară când ne-am oprit? Când am zis piua? Când ne-am luat o pauză de plăcere? Când ne-am permis să așteptăm, în liniște și pace? Și, de ce? Răbdarea nu se învață, nu se experimentează, se oferă. De exemplu, când ați avut ultima oară răbdare cu voi înșivă?
Experiența locului de muncă
Zilele trecute într-un moment de proastă sinceritate am dat un mesaj pe twitter, legat de job. Nu de jobul de la fabricadecastraveți, ci de un
job. Mesaj în urma căruia am primit vreo 2-3 reacții prin care mi se sugera să fac ciocul mic, să nu cumva să-mi vadă vreun șef (actual? viitor?) mesajul și să fie rău. Stupidă mentalitate românească conform căreia trebuie să ții cu dinții de ce ai și să înghiți frumos tot ce pică. Nu știm să ne respectăm locul de muncă, colegii, șefii și prin prisma asta, să ne respectăm pe noi înșine. Spunem cu frică Nimeni nu-i de neînlocuit când ne referim la noi ca angajați dar nu știm să folosim aceeași măsură când e vorba despre angajatorii noștri.
Experiența iubirii
a iubi este la bază un verb. Ignorăm realitatea și ridicăm verbul la grad de sentiment. Ne supunem cutumelor și ne proclamăm sclavi ai zeului iubirii. În numele lui Eros facem cele mai mari tâmpenii ale vieților noastre iar lipsa lui ne generează marile eșecuri. Spunem că iubim dar nu știm conjugarea verbului decât la bine nu și la rău. Spunem că nu mai iubim doar pentru că partenerul nu ne mai atrage fizic sau mai rău pentru că undeva, cândva, cineva ne-a zâmbit de sub o mască.
Experiența pasiunii
Una dintre primele lecții pe care ți le servește orice trainer pe partea de dezvoltare personală este aceea referitoare la pasiune. Pasiunea cu care te trezești dimineața, pasiunea cu care-ți trăiești ziua, pasiunea pe care o oferi, pasiunea pe care (n-)o primești. Și, mai devreme sau mai târziu, observi câte lucruri faci din pasiune și câte din obligație. Și ajungi la vorba lui Pareto, doar că de data asta cu tristețe. Chiar așa, câte din lucrurile care-ți alcătuiesc rutina zilnică, le-ai mai face dac-ai avea în cont 100 de milioane de euro? Multe, puține … ele sunt pasiunile tale.
Nu sunt acestea toate experiențele care ne lipsesc. Mai sunt multe, prea multe de aceea mi-am permis să adaug acel (niciodată) în titlu. Trăind doar, putem experimenta! Ceea ce, sincer, vă doresc!