7 ani de când am deschis acest blog. Mult/puțin, greu/frumos, normal/futil … amănunte neînsemnate.
După 7 ani nu pot să nu mă mândresc cu blogul meu. Mă reprezintă, îmi suportă elucubrațiile, știe să mă coloreze când trebuie să dau bine la public. Mi-e ca un fiu pentru că l-am crescut timp de +3000 de postări. Mi-e ca un prieten drag bun că i-am spus atâtea adevăruri și minciuni ca nimănui în toți anii ăștia. Mi-e ca o amantă ce m-așteaptă când am eu chef și nici nu-mi cere socoteală când nu am.
Trece timpul când te distrezi, nu?