Jurnalul unui puști

Jurnalul unui puști este o serie de 4 cărți scrisă de Jeff Kinney. Dacă nu știți cine-i respectivul Jeff, nu-i bai, o să aflați, fiecare la timpul lui, nimeni nu scapă. Dar, poate dacă vă spun că Jurnalul unui puști este mai citită decât seria Harry Potter în America cu siguranță vă atrag atenția.

De aceea, dați-mi voie să vă mai spun câteva lucruri interesante despre jurnalul puștiului din poveste:

  • primul volum al seriei a apărut pe 1 aprilie 2007. Ediția printată a fost solicitată cu insistență de fanii care citiseră aventurile puștiului pe internet.
  • a șaptea carte din serie este preconizată pentru noiembrie 2012. Este în top 3 al celor mai așteptate cărți ale anului.
  • în românește au fost traduse până acum primele 4 volume: Jurnalul lui Greg Heffley, Rodrick cel Mare, , Ultima picatura , Caldura mare;
  • nu se știe câți ani are cu adevărat Greg Heffley, puștiul personaj principal. Dar, se intuiește că are peste 16 ani.
  • The New York Times l-a numit pe Greg: „un erou extrem de isteț și rezonabil de îngâmfat”. Parcă m-aș recunoaște 😀
  • are magicul talent să-i facă pe copii s-o citească de plăcere. Incredibil lucru dar, totuși adevărat.
  • fiecare carte are peste 200 de pagini. Fii-mea a citit-o pe prima în 2 ore. Azi, după 4 zile de când le-a primit, le-a citit deja pe toate.
  • apropo, nu-i o poveste pentru băieți. Fetele o savurează cu ce-l puțin aceeași plăcere!
  • deși le-am așteptat până în ultima clipă, a doua zi după ce le-am cumpărat eu, seria Jurnalul unui puști a primit o reducere de 30%. La eMag, vezi linkurile de mai sus.
  • grafica și felul în care au fost tipărite cărțile fascinează în loc să respingă. Un exemplu, mai jos.

 

Dacă-mi permiteți, vă recomand Jurnalul unui pusti cu toată plăcerea cu care a citit fii-mea (9 ani, apropo). Și nu de alta, dar tare aș vrea să cunosc totuși un adult ne-entuziasmat de plăcerea de a citi pe care o generează această serie copiilor din preajmă.

2 thoughts on “Jurnalul unui puști

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.