Automobilele electrice sunt încă la stadiul de nișă în atot-puternica industrie auto. Pentru că publicul încă nu are încredere în ele, prețurile sunt încă destul de mari iar infrastructura nu este pe deplin dezvoltată nici la ei și aproape deloc în România, de exemplu. Cu toate acestea, rezultatele vânzărilor pe primul trimestru în SUA anunță un rezultat surprinzător odată cu clasarea pe podium a unui automobil hibrid, Toyota Prius. Cel mai vechi și mai de succes auto hibrid, a avut vânzări de aproape 250.000 de unități. repet, doar în primele 3 luni ale lui 2012, doar în SUA. Detalii mai multe în acest video.
Cert este că piața se schimbă. Poate prea încet, după cronometrele ecologiștilor sau poate prea repede după ceasurile aurite ale arabilor. Publicul țintă se schimbă și el și odată cu investițiile la nivel guvernamental într-o rețea de stații de alimentare, în principal, în calea succesului curatelor mașini electrice nu vor mai sta foarte multe obstacole.
Toyota Prius, Nissan Leaf, Chevrolet Volt, Tesla Roadster sunt doar câteva dintre modelele de avangardă. Sunt mașini noi, care nu poluează și se hrănesc ecologic. Nu aleargă și nici nu exagerează prin dotările sau formele deosebite dar, cu toate acestea, au fani. Din ce în ce mai mulți. și din ce în cei mai vehemenți.
Ca exemplu, Nissan va începe în primăvara lui 2013, producția de serie în Europa a celui mai de succes model de automobil electric Nissan Leaf. Pentru Leaf, deja în producție în Japonia și în Statele Unite din 2010, producătorul japonez Nissan are în plan producerea a 50.000 de unități în fabrica sa din Europa, special pentru piața europeană. Va fi prima mașină electrică produsă în Europa iar intenția japonezilor este clară: ocuparea unei piețe cu potențial imens și încă aproape virgină.
Și, da, vorbim despre Nissan Leaf mașina anului în 2011, printre altele.
Eu chiar aştept cu nerăbdare momentul când se vor cumpăra mai multe maşini electrice decât cele clasice. Cred că “petroliştii” pompează bani grei să nu se lanseze mai multe modele electrice, mai ieftine.
După cum vezi în SUA chiar se întâmplă asta. Și în Japonia cifrele de vânzări sunt foarte importante pe aceste segment. Desigur, vor mai trece ani buni până vânzările pe acest segment vor fi cu adevărat importante, dar cu puțin noroc prima mașină a fetelor noastre va fi electrică 🙂
Să sperăm!
Sunt două motive mari şi late pentru care merge foarte greu: preţurile şi fiabilitatea. La maşinile electrice, acumulatorii – care sunt consumabile – fac 60-70% din preţ. Pe de altă parte, Prius nu-mi inspiră deloc încredere; am un coleg care şi-a cumpărat-o şi regretă. Nu e chiar foarte economică (4% consum mixt) şi se comportă destul de ciudat când trece de pe curent pe motorină şi invers. Probabil într-un oraş aglomerat ai fi mult mai avantajat. Despre celelalte modele nu cunosc, nu post să-mi spun părerea. Ok, e un început, da’ mai e mult tare până departe…
Motoarelor pe benzină/motorină li se aduc îmbunătățiri de 100 de ani. La cele electrice se lucrează de 10, poate 20 de ani.