iPad 2, Doroftei și Arc touch

Primul iPad 2 o să ajungă în câteva săptămâni! Toată lumea o să-l înjure încontinuu până atunci, dar la momentul oportun se vor da peste cap să-l atingă și să-i facă cu facă un mega-review în care or să-l urce-n slăvi. Pe el, pe tata lui (punem pariu ca SJ să face bine brusc săptămâna viitoare :D) și pe toată familia lui. Și o să-l vândă eMag ca parteneri oficiali Apple ce sunt. Și-am încălecat pe-o șa … Dar nu asta-i important la ora asta-n…

Pentru bărbatul din tine

Eu am mai de mult o obsesie, controversă, nelămurire care mă chinuie (idealistic vorbind) de multă vreme. O întrebare pe care am tot pus-o (sic!) la viața mea și la care am primit răspunsuri, de cele mai multe ori controversate și contradictorii. Am zis că-i o întrebare pentru bărbatul din tine, pentru că n-am chef de răspunsuri dictate sau mustind a hormoni, ci de o părere fermă, dreaptă și pe cât posibil, justificată. Deci, sincer acum, pe tine cât de tare te excită FIZIC inteligență…

Rețeaua 2 – Quiz 02.03.2011

Gadget Cand a fost lansat primul iPod? octombrie 2001 Numele versiunii sistemului de operare Android ce a fost lansata odata cu lansarea telefonului Nexus S Gingerbread Ce tip de sistem de operare ruleaza pe gadgetul Iphone? : Mac OS X Cate modele de iPhone exista? 4 In ce an a fost lansat telefonul HTC Dream, primul smartphone facut special pentru platforma Android? 2008 HI-TECH Oameni Care dintre urmatorii este unul dintre creatorii site-ul uide socializare Facebook? Mark Zuckerberg Cine este fondatorul Twitter? Toate variantele de…

Șeful Vămii Ploiești

Fostul șef, Cornel Costea a fost numit în funcție după ce și-a trimis CV-ul de om simplu  către, încă (??) actualul prefect de Prahova, Adrian Dobre. Dobre, dat pe spate de competențele lui Costea i-l propune pe acesta șefului ANAF, Sorin Blejnar. Care fără să comenteze, îl numește șef. Viitorul șef, ar putea fi un anume Dragoș Sicaru, care pe lângă indiscutabilele-i calități profesionale pe care și le manifestă momentan în cadrul Biroului de evaluări sechestre (!!!) din cadrul SPFL Ploișeti are incontestabilul avantaj de…

Rețeaua 2 – Quiz 01.03.2011

Gadget Apple iPhone a fost lansat in: 2007 Cele doua telefoane lansate pana acum de Google, Nexus One si Nexus S, au fost fabricate in parteneriat cu: HTC si Samsung La a cata generatie a ajuns Ipod Nano? A 6-a generatie In ce an a fost lansata pe piata consola Play Station? 1994 Care este primul model Nokia cu Symbian 3? Nokia N8 HI-TECH Oameni Cine a inventat calculatorul? Charles Babbage Fondatorii Yahoo sunt: Jerry Yang si David Filo Cum se numeste CEO-ul companiei Nokia?…