Cum să fii un blogger mai bun

Mie nu-mi plac sfaturile! Nu mai sunt de mult în căutarea lor, nu mai am încredere-n sfaturile altora raportate la probleme mele. Și firesc, și reciproca este valabilă. Nu dau sfaturi, mulțumesc! Și totuși, pentru că experiența urlă-n mine și am avut și-o sursă bună de inspirație rândurile de mai jos au apărut aproape fără voia mea.

Citește-te pe tine însuți

Eu scriu cel mai adesea seara după o zi întreagă în care sunt ocupat cu altele, de obieci, de cu totul altă natură. Nu mă scuz, dar fac greşeli. Atât gramaticale cât şi de exprimare. De cele mai multe ori recitesc textul înainte de a-i da publish. Cu toate acestea, găsesc greşelile de mai sus mai evidente la o recitire din interfaţa publică a blogului. Sau poate alinieri incorecte ale textului, imagini care ies din pagină, embed-uri la dimensiuni neconforme cu tema blogului. Sunt lucruri minore, poate, dar care fac diferenţa în viziunea unui cititor nou ajuns din varii motive să mă citească.

Citeşte blogurile celor care te citesc

Cei mai fideli şi mai critici cititori ai tăi sunt la rândul lor posesori de blog. Odată ajunşi la tine, politicos şi firesc este să ajungi şi tu la ei. În felul ăsta ajungi să-i cunoşti şi să le înţelegi motivele pentru care au ajuns să te citească. Cererea şi oferta sunt una dintre cele mai vechi reguli după care funcţionează orice schimb, indiferent de natura acestuia, aşa că legătura dintre ele trebuie întreţinută. Nu ai cum să faci parte dintr-o comunitate, sau ca s-o zic mai pe șleau, nu te poți numi blogger dacă nu citești bloguri.

Promovează-i pe cei pe care-i citeşti

Adeseori găsesc la cei pe care-i citesc cuvinte scrise bine. Sau o fotografie de milioane. Sau doar un filmuleţ haios. Că doar d-aia îi citesc, nu? N-am ezitat niciodată în a prelua o parte din textul original sau poza. Aşa se nasc viralele. Fie că este vorba de conţinut video sau text. Firescul şi normalul aici spun că obligatoriu sursa trebuie citată. Şi în felul acesta, eu îi arăt celui pe care-l citesc măsura maximă a aprecieri mele faţă de munca lui.

Comentează pe blogurile cititorilor tăi

Orice blogger are, mai devreme sau mai târziu,  nevoie de recunoaștere. Recunoaștere venită sub forma de prezența pe poziții înalte într-un top, de număr mare de unici veniți zilnic, de bounce rate-uri mici, sau CTR-uri mari. Sau doar sub de comentarii. Și aici unii vor multe să fie, pe când alții vor puține da’ bune. În mod normal, alegând să citesc în mod constant pe cineva înseamnă că sunt interesat de ceea ce are el de spus de obicei. Sau că dezbate idei ori propune subiecte interesante care merită analizate, completate sau, de ce nu, contrazise. Iar de aici până la a scrie comentariul efectiv este o distanță suficient de mică încât merită să ieși din zona de confort și a lăsa un comentariu (asta-i puțin ciudat, având în vedere că eu sunt mai mult genul de comentator pasiv dar faceți ce zice popa nu ce face 🙂 )

Răspunde comentariilor primite

Dar nu face din asta o obsesie. Politically correct (și nu numai) este să citești fiecare comentariu primit și cele care-ți sunt adresate direct sau cele adaugă ceva textului tău să aibă parte de o atenție deosebită și obligatoriu și de un răspuns. Succint, decent, la obiect. Bine, nu știu exact cum stă treaba în cazul bloggerilor cu zeci de comentarii/articol x 4-5 articole/zi, dar am observat că și ei (Arhi,de exemplu) respectă această regulă. Pentru că, până la urmă, nu-i nimic mai nepoliticos decât să intri în casa cuiva, să dai bună ziua, să întrebi ceva și să-l vezi pe stăpânul casei învârtindu-se pe lângă tine și ignorându-ți întrebarea. Nu?

Întreabă-ţi cititorii

Care-s efectele unei întrebări deștepte, bine și la timpul ei pusă? Aduce comentarii, provoacă discuții, stârnește dispute, generează trafic! Zoso este campion la acest capitol atât prin calitatea întrebărilor cât și prin diversitatea discuțiilor pe care le generează aceste întrebări. Eu, de obicei prin întrebările pe care le-am avut și pe care le-am făcut publice, am încercat să aflu răspunsuri. Răspunsuri la care vroiam să-mi raportez părerea proprie. Oricum, fiecare o face din motivele lui, dar, cert este că întrebările adresate prin intermediul blogului dau o notă vie și deschisă acestuia și mențin sau formează o conexiune scriitor-cititor.

Mulţumeşte

De obicei, cel mai greu este să-ți ceri scuze. Pentru ceva ce ai făcut sau ce n-ai făcut, nu contează, scuzele sunt de obicei așteptate dar și cele mai adesea solicitate știți povestea. Cu toate acestea, eu susțin că cel mai greu este să mulțumești. Să le mulțumești, nu să-i mulțumești pe cei care te citesc. Să le mulțumești că au răbdarea, plăcerea, nebunia, inconștiența [continuați voi … ] de a-ți acorda încrederea și timpul lor în speranța/dorința de a citi de fiecare dată altceva nou și/sau frumos. E un lucru complet neînsemnat dar care contează maxim. Și nu doar la impresia artistică.

În loc de concluzie, asigură-te că TU eşti primul care respecă regulile de mai sus. Că tu faci toate cele de mai sus în mod conştient şi uzual. Tratează ideea conform căreia cititorii tăi sunt după chipul şi asemănarea ta ca pe o regulă de aur. Astfel te poţi lăuda cu o comunitate creată în jurul blogului şi nu doar cu cititori. Mărimea nu contează când te raportezi la calitate.