Din start vreau să spun că mie Casa Regală a României îmi este complet indiferentă. Sunt prea tânăr pentru a fi fost atins de febra monarhiei imediat după ‘89 iar ai mei moși-strămoși au fost simpli pălmași care față de rege aveau doar teamă, furie și doar un pic de tot, respect.
Monarhia n-a avut un loc deosebit de important în istoria României (nici măcar comparativ cu alte țări de prin împrejurimi). Cu toate astea Regele, oricare ar fi fost el, n-a dus-o deloc rău pe aceste meleaguri. După abdicare, ultimul purtător de sânge albastru a părăsit Regatul călare pe un tren plin cu bogății spunea o minciună de joasă speță răspândită de împuțita propaganda comunistă de pe vremuri.
Istoria recentă ne-a arătat că ceea ce n-a putut lua atunci cu el, regele a primit înapoi după revoluție. Cu milă și cu scârbă-n față republicana Românie s-a scotocit prin buzunare și a decartat parte din datoriile pe care le avea față de prea măritul Rege. Ce-mi place mie însă cel mai mult la mărita Casă Regală de România este sumedenia de prinți, prințese, altețe sau dude regale împreună cu care a descălecat pe moșie. Toți atrași de irezistibila dragoste de țară și patriotismul fierbinte de feroce, respectiv bogățiile solului și subsolului BNR, toate retrocedabile încet, dar sigur!
Unul dintre acești prinți este Paul Filip de Hohenzollern, fost Lambrino, nepot după tată al regelui Carol al II-lea, tatăl ultimului rege al României moderne, Mihai. Povestea pe scurt ar fi cam așa: Carol la II-lea răpus de hormoni și în limbă tare după Zizi Lambrino, dezertează din unitatea militară unde era înrolat și fuge și se căsătorește cu didina Zizi. Tac-su, regele, face spume, dar pentru că era singurul fiu și altul nu mai putea să facă. îl iartă și-l trimite la o plimbare mai lungă prin lume. Între timp Tribunalul Ilfov anulează căsătoria ne-conformă cu Constituția Regale în vigoare la acea dată și viața merge mai departe. Cu o mică adăugire că ân urma relației consumate dintre cei 2, rezultă un băiat Carol Mircea, pe scurt tatăl lui PF. Persoană fizică, cu doar jumătate de normă de sânge albastru, nu s-a considerat și nu s-a cerut niciodată a fi parte a Casei Regale a României. A cerut și a și câștigat niște procese de paternitate prin Franța și Portugalia, în urma cărora i-a fost recunoscut dreptul de a purta numele tatălui său acela de Hohenzollern.
Fii-su însă, Filipel, nu și nu. Și-a schimbat numele din Paul Filip Hohenzollern în Paul Filip de Hohenzollern. Apoi a devenit Alteță Regală conform unei sentințe a tribunalului din Alexandria (Alexandria = orășelul ăla mic despre care nu știi unde-i poziționat pe harta României!). Adică i s-a albăstrit sângele brusc, la 50 de ani, conform sentinței unui judecător tocmit cu vreo 2 milioane, bani buni! oarecare. Și ușor-ușor, a devenit ceea ce astăzi auzim a fi Prințul Paul de România.
Ca măgăria să fie completă, același PF însurat între timp cu o oarecare pre-fabricată Lia (devenită și ea peste noapte o veritabilă Prințesă sau Principesă (pielii) de România) ajuns acum la vârsta de pensionare, face o magie mică și apare pe piață în lume cu un copil (chiar nu vreau să exagerez dar apariția acestui copil mi se pare pur și simplu .. trasă de păr). Un băiat! Micul Prinț! Adevăratul și inegalabilul și UNICUL prinț de România. Singurul purtător de sânge albastru (cerneluit sau nu, cine mai stă să caute) de sex masculin care ar putea revendica tronul României și tot ceea ce i se cuvine de drept (nu?) după moartea actualului Rege, Mihai. Și ceea ce încheie, momentan, șirul porcăriilor regizate de PF este … exact, nașul prințișorului.
Și eu am încălecat pe-o şa și îngrețoșat închei povestea mea iar, dacă mi-ar păsa, m-aș duce chiar acum să mă rog pentru sănătatea Regelui Mihai pentru că timpul trece prea repede, mandatul nașului expira deja în 4 ani și doar nu se poate să-l lase pe finul cel mic chiar așa în fundul gol, fără o palmă de pământ și-o bucățică mică de pădure, şi-un castel şi nişte zeci de milioane în monede de 2 euro. Și de data asta, o s-o facă așa cum trebuie, cu semnătură și parafă prezidențială, pentru a nu se răsuci în morminte ditamai dinastia de Lambrinoși.
Nu-i așa că și vouă v-a plăcut poveste cu prinți și prințese de aseară de la toate știrile naționale? A fost, nu-i așa, despre Altețe lor Regale, Prințul (pielii) și Prințesa (pielii) de România. Și desigur și despre Prâslea cel Voinic și stiloul Marinarului de Aur.
Dacă nu mă credeți pe cuvânt în ceea ce privește cele de mai sus (și rău faceți dacă-i așa ) luați de aici și de aici. Și aruncați-vă un ochi (mai mult nu merită) pentru a vedea adevăratele dimensiuni ale mârșăviei (de remarcat promptitudinea, profesionalismul și persuasiunea celor care se ocupă, merită!) și aici.
PS: am un lapsus monstruos de incorect și de aceea am tot folosit pielii în loc de p…. cum era?
Nu sunt de acord cu inceputul postului tau. In timpul monarhiei Romania si-a castigat independenta si s-a realizat Marea Unire. Bine, asta era la inceputul monarhiei, pana sa vina “vedetele”. Acum ma lasa complet rece. O versiune … albastruie a simonei sensual. Care totusi vorbeste romaneste, spre deosebire de altete.
Istoria ne demonstrează în fiecare zi că evenimentele nu ţin cont de oamenii care le trăiesc. Să înţeleg că Băsescu este singurul care are meritul aderării României la UE? Peste 100 de ani lui îi vom mulţumi pentru această reuşită personală, nu?
Evenimentele nu depind in totalitate de oameni, dar sunt influentate in oarecare masura de acestia. Aderarea Romaniei la UE se facea si cu mine presedinte, se facea si daca erai tu presedinte. Independenta si Marea Unire au fost realizate pe fondul unei unitati nationale (echivalenta cu intreruperea certurilor meschine din interior si concentrarea pe obiectivele importante). Si aceasta pace interna a fost facilitata de introducerea monarhiei. Asta a fost ideea, un rege strain care sa fie arbitru impartial intre fortele interne.
Și acum înțelegi ce am vrut să spun prin lipsa de importanță? Au fost acolo, atunci, pentru că era nevoie de cineva. Altcineva. Marele lor merit este că au existat/au fost inventați. Noroc cu aurul românesc care a compensat barbaria locurilor pe care au viețuit. Și încă o face 🙁