Săptămâna trecută mi-am luat o zi liberă. Pentru că aveam muuulte de rezolvat şi nu-i aşa zilele de concediu trebuie tocate în vreun fel.
Și cum dormeam eu mai dulce în dimineaţa respectivă sună ceasul/telefonul deşteptător la ora normală pentru plecarea la job. Adică dis de dimineaţă, pe când soarele nu este încă hotărât dacă da sau să nu. Moment în care optimistul din mine cu jumătatea din creier trează în acele secunde se apucă să urle: yupiiii, ce bine că-s liber astăzi, nu trebuie să mă mai trezesc de dimineaţă … iuhuuuuu … și apoi am adormit instantaneu.
După încă vreo oră când deja începuseră să se trezească nişte persoane prin casă realistul din mine se hotărî: ok, la câtă treabă am pe ziua de astăzi ar cam trebui totuşi să mă trezesc pentru că cine se scoală de dimineaţă … (eram încă totuşi adormit aşa că altă continuare n-am găsit) … cade singur în ea, şi m-am întors pe partea cealaltă şi-am adormit la loc.
După încă o oră deja, deranjat de către zgomotele tot mai insistente produse de către aceleaşi persoane de mai sus, pesimistul din mine cu o juma’ de ochi deschis şi 3,14 neuroni treji de-a binelea, decretă: văleu, câte am de făcut astăzi..!!! Și parcă văd că nu ştiu câte probleme o să mai apară. cel mai bine ar fi să … bineînţeles că am adormit cu gândul neterminat.
Până la sfârşitul zilei cei trei de mai sus sfătuiţi cu voce autoritară de obositul din mine au reuşit să se pună de acord în totalitate asupra faptului că dacă îţi programezi să termini într-o zi şi îţi doreşti să termini chiar mai repede atunci o să intervină cu siguranţă câte ceva care va amâna deznodământul final numit gata pentru încă o zi fără îndoială.