Politically correctness şi neutralitatea fleșcăită

Eu ştiu că dacă ai ceva de spus nu trebuie să taci. N-ai voie. Așa am învățat eu de la viață. Desigur ar fi bine ca ceea ce spui să nu fie vreo monosilabă stingheră, vreo banalitate cruntă și nici măcar o politeţe gratuită.

Eu știu că oricine este dator să aibă o opinie. Referitoare la orice. Proprie sau împrumutată, după posibilități. Mai mult sau mai puțin pertinentă fiecare după decență.

Eu știu că oricine ține la munca sa. Doar el știe cât a investit și cu ce eforturi a prestat. Doar el poate cuantifica și măsura corect prețul pentru care este dispus să continue să muncească, în aceleași condiții sau în altele.

Eu știu că atunci când se umple paharul, trebuie să-l verși. În niciun caz, să-l înlocuiești cu unul mai mare și să privești pasiv cum se umple și acesta.

Eu știu că dacă nu înjuri, nu ești prost. Dacă nu urli, ești decent. Dacă nu murdărești, ești responsabil. Dacă respecți, nu ești fraier. Dacă asculți, nu ești fraier. Dacă vorbești, ai dreptul să fii ascultat.

Eu știu că dacă 5 oameni îmi spun că-s beat, e cazul să mă duc să mă culc. Atunci când 5 oameni îmi spun că greșesc, repet calculele și sunt mai atent data viitoare când deschid gura. Iar dacă 5 oameni îmi spun/ demonstrează că sunt prost, tac şi mă retrag rușinat într-un colţ.

Eu știu că imparțialitatea este apanajul celor puternici, care-și permit, sau a celor slabi, cărora le e frică. Și mai știu că politically correctness nu este decât o scuză penibilă și lașă.

Atâta știu şi eu că dacă se umple paharul nu înseamnă că sunt beat, că dacă-s imparțial nu înseamnă că nu am nimic de spus mai ales dacă am o opinie proprie și că dacă țin la munca mea nu trebuie să înjur pe oricine pentru a-mi fi mie bine. Desigur, se poate și altfel, atâta lucru știu eu!

Voi, desigur, puteți să nu fiți de acord cu mine …

PS: sper ca cei care au fost vizaţi în mod direct de rândurile de mai sus, să le şi înţeleagă. Mai departe ştiu ei ce au de făcut.