Pe net acum 8-10 ani nu erau mulți. Sau oricum, nu așa mulți ca acum. Era destul de greu să-ți faci prieteni sau dușmani online, pe vremea aceea. Sau oricum, nu așa ușor ca acum.
Și totuși, nemaicunoscându-l, m-a enervat. El era cu ai lui, eu eram cu ai noștri. Noi eram mulți, el și ai lui (din debara) erau, poate, cel puțin la fel de mulți. Bineînțeles din motive necunoscute și generatoare de bănuieli tipic românești, el a câștigat. Un concurs care mie nu-mi aducea nimic în plus dar nici nu-mi lua nimic. Și cu toate astea, atunci l-am urât. Desigur până anul viitor, când au câștigat ai noștri (2-10), deja aproape îl uitasem.
L-am regăsit după câțiva ani lungi în offline, dar atât de scurți priviți acum în online. Avea blog, avea prieteni și cunoștințe cu care făceau treburi faine și-n online dar mai ales în offline. Privit de la depărtarea pe care o oferea online-ul nu mai părea așa enervant ci chiar frendly. Blogul lui era frumos, citibil și suficient de cuviincios încât să intre rapid în categoria preferatelor.
La un moment dat, simțind că-i lipsește ceva, a pus mâna și-a făcut. de atunci au trecut mai bine de 2 ani și munca lui* din tot acest timp este materializată acum în cea mai buna, completă și credibilă sursă de informații din domeniu. Toate astea fără să renunțe la blogul personal, la jobul sau la prietenii din dotare. Iar când a trecut peste a făcut-o mai mult decât elegant încât dacă nu s-ar fi povestit poate nici nu s-ar fi observat.
Astăzi, l-am întâlnit pentru prima dată, față-n față. Și tot speech-ul pe care mi-l pregătisem și cu care vroiam să mă conving că nu e chiar așa de ok cum pare, a devenit inutil după primele 10 secunde. L-am întrebat: de ce? și mi-a răspuns: … de bine! Prima impresie poate, și nu rareori, este greșită. În seara asta, prima impresie a trebuit să se retragă rapid și să-i lase locul impresiei deja formate în câțiva ani.
În seara asta a fost … de bine mai ales pentru c-am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe cel despre care am scris rândurile de mai sus. Pe Costin.
woow, zici ca eu de mai multe ori am plecat pe alta planeta si din cand in cand aterizez si pe pamant.
Ma gandesc ca undeva candva am trecut si eu pe langa acesti oameni si habar nu am avut, nici macar acum nu stiu. Asta imi da un sentiment destul de ciudat.
poet! 🙂
Mai, multam fain pentru tot ce ai scris. Ideea e ca nu stiu cum sa reactionez la posturi d-astea asa ca intaresc ceea ce am spus la plecare: o sa fac tot posibilul sa mai ajung si la alte Blog Meeturi pe care le organizati!
Ești oricând binevenit.
hahahaha !