Problema mea este că nu prea m-aș lăsa așa luat pe sus fără să mă smucesc puțin, măcar vreo 2 coate-n gură  și niște șuturi în fund să dau. Altfel spus, și acum ajung la subiect, mai am o speranță și anume midlife crisis (google știe!)

Zilele trecute m-am reîntâlnit cu un amic, mândru posesor de criză ca cea de mai sus. Și care-și pusese-n cap, apoi cu puțin efort din porțiunile dorsale chiar a reușit să-și ia o jucărie. O nimica toată, pentru un puștănel de bani gata, sau un vechi pasionat cu experiențe și amintiri pe 2 roți sau un mare lucru pentru restul care moare de foame pe motiv de creștere tva , fmi, milf or else.

Așa că m-am hotărât: o cârmesc ușurel către criză! Sau mai bine m-arunc cu capul înainte și cu scuza-n băț. Sunt hotărât să mă las în voia ei să facă ce-o vrea cu mine. Dar oare dacă n-o știi la ce să mă supună, n-ar fi mai bine să-i dau eu câteva sugestii? Nu de alta dar am câteva idei …

Revin cu lista

PS: Nu știu Radu dac-o fi având și el aceeași problemă, dar cu siguranță ceva o fi fost în capul lui de s-a apucat să cânte așa ceva. Melodia anului, până acum!!

(Recomandări – full screen, volum mediu spre tare, mintea limpede și … curaj!)

Click here to view the embedded video.

]]> http://www.waven.ro/2010/07/18/criza-care-criza/feed/ 0 http://www.waven.ro/2010/07/17/lumea-nu-uita/ http://www.waven.ro/2010/07/17/lumea-nu-uita/#comments Sat, 17 Jul 2010 19:11:01 +0000 waven http://www.waven.ro/?p=5958 După atâta (de puțin) timp de la ultima întâlnire a blogerilor ploieșteni, uite ce-și aduce lumea aminte despre ce s-a întâmplat atunci:

[...] îmi aduc aminte că am văzut un clip de la o întâlnire cu bloggerii din Ploieşti, când toţi au râs şi au crezut că Zoso face mişto de ei când spune că munceşte 16 ore pe zi la blog.

Acum, azi 17 iulie. Că am avut un invitat de care ne-am bătut joc. De care am râs și pe care l-am luat la mișto. Noi, bloggerii ploieșteni!

Și, ce-i cel mai trist, este că au și dreptate!

PS: H. articolul pe care m-am lăudat că-l scriu referitor la acea întâlnire, există. Stă în draft, așteptând. Așteptând să se mai coacă cei cărora li se adresează în mod direct

Totuși, personal, chiar cred sincer că noi românii nu vom fi în stare să ducem spectacolul atât de departe (proporțional vorbesc) pe cât l-au dus americanii, englezii, nemții sau alții. Popor clasic de Noră pentru mama, Super Bingo Metropolis sau Dansez pentru mine tine, genul acesta de program nu sunt sigur că ne-ar prinde. Nu știu cum ne vom descurca nici pe scenă nici în fața ei.

Am speranță, totuși. De ce? Ascultați piesa de mai jos:

Click here to view the embedded video.

Sau asta. Asta. Ori asta. Și asta. De ce nu chiar asta!

Aldo Blaga este numele lui. Habar n-am dacă s-a înscris sau se va înscrie pe Romaniiautalent. Chiar o să-i dau un mesaj pe contul de twitter, doar de curiozitate, să-l întreb. Pentru că eu cred că șanse ar avea. Și că ceea ce face el s-ar potrivi în formatul emisiunii. Și cu încă 2-3-7 asemeni lui, am putea avea, la toamnă, un show frumos.

Ei bine și printre lucrurile faine pe care le făceam eu pe acolo, prin țara aceea frumoasă (știu că era frumoasă, pentru că știu …) ei bine, se făcea că aveam blog. Și și scriam în el. Cu o deosebită … satisfacție, cred  că satisfacție era acel atât de relaxant sentiment.

Exact, ai putea spune, nimic special! Mă rog aproape nimic special și am să și explic de ce. După cum spuneam țara aceea era frumoasă și lucru deloc ciudat avea o lege care privea în mod direct blogul. Al meu. Și al celorlați. A celor din jurul meu care și ei, lucru atât de simplu și normal, aveau bloguri. Ei bine legea, în singurul ei paragraf, spunea clar și concis că de blog pot beneficia numai și numai cei care au ceva de spus (la modul direct al expresiei).

V-am spus, nu-i așa, că visam că trăiam într-o țară frumoasă?

]]> http://www.waven.ro/2010/07/07/ce-am-visat-azi-noapte/feed/ 0 http://www.waven.ro/2010/07/04/turul-fran%c8%9bei-2010/ http://www.waven.ro/2010/07/04/turul-fran%c8%9bei-2010/#comments Sun, 04 Jul 2010 16:52:16 +0000 waven http://www.waven.ro/?p=5940 (În ciuda celor scrise mai devreme dar mai ales pentru a păstra obiceiul din anii trecuți (2007, 2008, 2009) trebuie să-mi depășesc starea și să scriu )

Așadar, ediția 2010 a Turului Franței la ciclism a început. Cu plecare de la Rotterdam și sosire în Bruxelles în prima etapă și cu finalul grandios de la Paris de peste 3 săptămâni. Munți, kilometri, cățărări, orașe, sprinturi, emoții și transpirații multe. Ca în fiecare an și ca de obicei, diferit.

Lance Armstrong – preferatul tuturor celor care caută celebritate, Alberto Contador – preferatul tuturor celor care pot calcula la rece șansele  concurenților, Andi Schlek – preferatul celor care încă mai cred în minuni. Și încă alți peste 190 de cicliști, fiecare căutându-și cele 5 minute de glorie sau, de ce nu, cele 5 ore de glorie.

Personal, anul acesta înclin să pariez pe RadioSheck. Îmi par cea mai solidă, echilibrată, experimentată echipă. Îl au pe Armstrong în centru și toți ceilalți cicliști par capabili și determinați să facă pentru acesta ceea ce precedentele US Postal/Discovery Chanel reușeau să facă pentru Lance: sprijinul obligatoriu pentru ca americanul să ajungă în galben la Paris. În plus îmi place combinația roșu-gri  care formează echipamentul formației și am o slăbiciune deosebită pentru sponsorul principal, Nissan.

Din păcate pentru el, Contador pare a nu avea o echipă în spate, echipa capabilă să-l susțină la greu și să-l ajute în momentele decisive. Schlek încă nu a reușit să treacă de nivelul de tânără speranță iar la nivelul echipei situația nu este prea confortabilă având în vedere apropiata desființare a acesteia. Pe Ivan Basso îl cred prea obosit după câștigarea Il Giro 2010 și a venit aici doar din obligație. Carlos Sastre ar putea încerca câte ceva dar doar dacă ar mai putea … Menchov sau Cunego vor fi și ei în preajma liderilor dar doar atât.

Cunoscătorilor le doresc vizionare plăcută iar pe cei curioși îi invit pe Eurosport în după amiezile următoare pentru a descoperii câteva dintre frumusețile Franței la pas domol de bicicletă.

În momentul de față sau mai bine spus în ultima vreme (ultimele 6 săptămâni, prietenii știu de ce!) dorința sau motivația sau plăcerea sau orice altceva mă îndemna să scriu pe-aici, au dispărut. Nu este prima dată când m-apucă lehamitea vizavi de blogărie dar acum văd, deși nu-mi place recunosc, dar acum văd că este chiar ceva serios. Explicație pură, fizică, efectivă nu am și nici nu caut prea intens. Cred că este ceva la nivel mental având în vedere cele pe care le-am trăit în ultimul timp și tocmai de aceea nici nu mă agit prea tare în a depăși această stare. Timpul, probabil că va rezolva această problemă, sau nu, asta e!

Același sentiment îl am față de tot online-ul în general, mare parte din preocupările mele în acest domeniu beneficiind de același tratament explicat mai sus. Cât de cât activ rămân pe twitter, mai ales acum cu proaspăta jucărie, internetul mobil pe telefon, venit cu cealaltă nouă jucărie pe care mi-a adus-o blogul din ultimul an.

Acestea fiind zise … pe curând

Să fie la plimbare, la vizitat castele și parcuri și orașe curate?

Să fie la all inclusive, la masaj și happy hour?

Să fie la bântuit zile întregi pe rute necunoscute, pentru a vedea ruine celebre sau muzee arhipline?

Să fie la somn de voie sub umbreluță, la citit – snob style – 13 pagini dintr-o carte groasă și la urmărit gagicuțe la bustul gol?

Să fie la poze-n stânga, poze-n dreapta, poze-sus, poze-jos și în pauze să fie niște filmulețe pentru a păstra amintirile vii?

Să fie

sau

Dileme, dileme …

N-am remarcat nimic deosebit la meciurile de până acum. Nu tu un meci glorios, o fază memorabilă, un jucător de geniu sau o echipă adevărată. Toate tentativele au căzut răpuse de sunetele jenante ale zecilor de mii de vuvuzele din fundal.

Toate până astăzi când la un meci crucial pentru ei, câteva mii de englezi prezenți în tribune, au reușit de câteva ori să cânte. Să scandeze. Să fluiere. Mai tare decât vuvuzelele prezente și ele, printre ei.

Mi-a plăcut meciul de astăzi pentru ceea ce au reușit să facă suporterii din tribune. Surprinzător,  tocmai celebrii hooligans. Sunt curios, oare englezii după ce-au inventat fotbalul reușesc să reinventeze spectacolul fotbalistic în anul 2010, anul vuvuzelei?

1. la ora 6 dimineața te trezești și nu mai poți s-adormi deși nu te culcaseși mai devreme de 2 noaptea trecută …
2. fiind totuși deja 8 te îmbraci și pleci la job deși oficial ești încă în concediu …
3. ajuns la birou constați bucuros că al tău client de mail pe care-l folosești nu îți mai recunoaște parola deși cu nici 12 ore în urmă n-aveai nicio problemă …
4. desigur IT-ul nu este disponibil decât după ce te-apucă toți nervii deși …
5. întors acasă încerci să tragi un pui de somn cu gândul la dimineața irosită cu ochii-n tavan și lași ca fundal sonor un meci de la CM-ul de fotbal …
6. desigur acel meci este exact meciul cu cele mai multe goluri din 2 săptămâni de competiție așa că somnul tău zboară …
7. cineva care te cunoaște, plecat departe-departe, îți spune că locul acela ți s-ar potrivi ca o mănușă din toate punctele de vedere …
8. motiv ca să vrei iarăși să pleci și să scapi de țara asta de *******
9. și ar mai fi și indicatorul ăsta de mai jos …

Credeați că peste douăzeci de ani o să vă trăiască altcineva viața? Nu! Uite că am ajuns acolo și tot voi sunteți. Ați lăsat să se întâmple sau chiar ați contribuit la aberații mici și mari timp de 20 de ani, ignorând complet că toate aceste mici abateri se cumulează până divergem complet de la traiectoria unei evoluții normale ca țară.

De la Cătălin.

Acum, pe bune, dac-ar fi să se dea afară masiv, probabil că mulţi actuali bugetari ar rămîne pe drumuri. La propriu. Aproape la fiecare drum pe care-l fac la Finanţele Publice, în afară de softurile enunţate mai sus, nu văd nimic deschis, altceva decît Solitaire. Şi-atunci, ce e de făcut? Şi-a bătut cineva capul? Se fac training-uri în instituţiile de stat? Ţi-ai găsit! Ştie angajatul şi altceva? Doar dacă a terminat întîi o şcoală profesională… Deci?

De la Alex.

Mulțumit de rezultatul moțiunii? Mulțumit de măsurile care au generat moțiunea? Mulțumit de starea generală care au impus luarea acestor măsuri? Mulțumit de activitatea politică care a generat starea națiunii din ziua de astăzi?

Întrebări suntem cu toții în stare să punem. Avem o problemă când este cazul să dăm răspunsuri. Pentru că răspunsurile oferă, de obicei, și o părticică din soluție. Iar când este cazul să dăm soluții … mai bine îl dăm în gât pe vecinu’ care  fură și cu asta noi ne-am făcut datoria.

Dac-ar fi să fac o retrospectivă a acestor 20 de zile mi-ar fi destul de greu. S-au întâmplat destul de puține lucruri efectiv însă intensitatea și importanța acestora sunt, pe plan personal cel puțin, copleșitoare. Voi încerca totuși, acum când amintirile-mi sunt încă proaspete, în speranța că peste ani voi zâmbi cu plăcere rememorând evenimentele:

• Primele 2-3 zile, au fost sub semnul calmantelor – aduse de-acasă că era criză, al vânătăilor care creșteau de la o oră la alta și-al investigațiilor medicale de tot felul. Destul de greu în a-mi aminti efectiv amănunte ale acelor zile și a spune ce și când s-a întâmplat. Mi-aduc aminte clar însă, mulți vizitatori cu fețe lungi când dădeau cu ochii de mine și multe telefoane cu tot felul de voci.
• Următoarele zile sunt cele de după operație, zile în care scârba mea profundă față de bugetarul nesimțit  care-mi avea viața/sănătatea-n mâini, a atins cote maxime. Amintirile acelei perioade sunt mai mult decât vii și dureroase dar mi-am promis să nu scriu despre ele aici, pentru a le face să dispară cât mai rapid.
• Ultima perioadă este cea pe care mi-o petrec de 10 zile acasă într-o stare de semi-invaliditate, cu o mână imobilizată și cu cealaltă aproape de nefolosit pe motiv de … stângăcie. Perioade lungi de orizontalitate, umplute cu tone de filme, perioade scurte de fun cu fetele și plimbări mai lungi sau mai scurte pentru a face pe plac sistemului. Durerile de cap sunt tot mai scurte și mai rare, durerile din braț continuă să-și facă de cap din inerție.

Una peste alta în aceste ultime 20 de zile mă mândresc cu:

• cantități incredibile de fructe consumate. Fără exagerare, porția pe 1-2 ani am consumat-o în ultimele 2 săptămâni lejer. Și mi-a făcut și plăcere
• 0 (zero!!) alcool și țigări. Cea mai lungă perioadă de abstinență din, poate, ultimii 15-20 ani. Nu sunt încă pe deplin convins de plăcerea generată de acestă sobrietate, dar nici nu mă plâng
• fii-mea cea mică a învățat un cuvânt nou, pe care-l spune râzând, doar când se uită la mine: tatiiiii! Și a mai învățat să nu se mai sperie de brațul meu bandajat și chiar să-l mângâie ușor …
• o neașteptată dar binevenită perioadă de dezintoxicare de calculator. Cele 12-14 ore de holbat în monitor au devenit acum 1-2, maxim 3. Și da, se poate!!!
• pe lângă cele de mai sus și multe altele, o deosebită plăcere o resimt acum când reușesc să mă spăl pe dinți omenește, să mă bărbieresc din ce în ce mai bine ori chiar să-mi închei nasturii de la cămașă, singur. Bineînțeles, cu stânga din dotare doar!!!

Și schimbul a toate astea prietenul meu, dobitocul, riscă doar o amendă modică și maxim 30 de zile fără permis de conducere… Maxim, am spus!

Sunt prea scârboși Jim Carrey și Ewan McGregor în acele momente delicate?

Doar mie mi s-a părut un must see pentru un heterosexual convins?

PS: Trailer-ul, nu suficient de convingător …

Click here to view the embedded video.