Q2: Iarna este cel mai rece anotimp, caracterizat prin zilele scurte, temperaturi scăzute, căderi de precipitații sub formă de polei, lapoviță sau zăpadă?

Q3: Zăpada este una dintre cele mai mari bucurii pentru copii de orice vârstă, sex, religie, culoare a pielii, orientare politică a părinților ori formă a ochilor?

Dacă ați răspuns cu DA, la toate cele trei întrebări de mai sus, atunci explicați-mi și mie de ce behăiți încontinuu despre urgia albă, căderile masive de zăpadă (masiv = 30÷40cm), frigul extrem (extrem = -15÷-20ºC)?

Nu mai bine, dați repede-repede o fugă în spatele blocului să dați viață unui om de zăpadă alături de vreun copil, poate doi de prin casă sau dacă nu-s disponibili, de pe la vecini.

Cică suntem o suntem o specie care evoluează de 3-4 milioane pe aceste pământ dar am ajuns așa de comozi că un pic de geruleț la năsuc, ne taie toată pofta de viață și ne bagă-n antibiotice pentru 3 zile pline.

Să aveți o iarnă frumoasă!

Foto via Katerina

Ziceți-i dezvăluirea secolului, premoniție, predicție, presentiment, inspirație divină sau cum mai vreți voi, nu vă contrazic. Cert este că, acum la mai bine de 1 an după acele afirmații, două știri au smotocit lumea ciclismului mondial, lume aflată încă în perioada de semi-hibernare.

Și anume:

• investigațiile federale americane în cazul de dopaj deschis lui Lance Armstrong au fost oprite [link]
• CAS (Curtea de arbitraj sportiv) l-a găsit vinovat pe Alberto Contador de dopaj în timpul Turului Franței 2010. Drept urmare, spaniolului i-au fost retras toate trofeele cucerite de atunci și a fost suspendat din orice competiție ciclistă pentru 2 ani  [link]

Despre prima știre nu pot decât să spun că este firească, într-o țară în care Armstrong a învins cancerul și apoi a plecat și a cucerit Europa de 7 ori la rând pe bicicletă. Armstrong a inventat bicicleta pentru americani, le-a arătat cum se folosește și i-a învățat să pedaleze.  Armstrong este unul dintre puținii eroi naționali încă în viață, care au media la picioare și care produc bani grei. Bani care pleacă către o fundație de combatere a … cancerului!

Deznodământul în cel de-al doilea caz a fost așteptat timp de 18 luni. Cu termene după termene și cu amânări după amânări, cu intervenții la cel mai înalt nivel spaniol și cu o tăcere suspectă din partea anchetatorilor. După cum mă așteptam însă, exemplul a fost servit. Și un spaniol deloc mediatic, oarecum nesociabil chiar a fost ales pentru a fii urcat pe cruce. Pedeapsa, decentă, nimic de comentat, cu excepția faptului că datorită întârzierii cu care survine a cam zăpăcit puțin lumea ciclistă din ultimii doi ani, până acum. Da, și Contador un sportiv terminat.

Foto via

Ce înseamnă să fii împotrivă?

De exemplu, să nu înghiți pe nemestecate porcăriile servite pe farfurii de argint, indiferent cât de mare ți-e foamea. Să nu primești minciuni frumos poleite fără a cerceta ce se află sub ambalajul strălucitor. Să nu te lași până nu descoperi adevărul bine ascuns în spatele cuvintelor frumos meșteșugite. Să ai curajul să țipi, să urli, să muști, să lovești pe toți cei care stau între tine și adevăr, sau între tine+adevăr și restul lumii.

Nimeni nu-i iubește pe cei care sunt împotrivă!

Pentru că de obicei ei sunt cei care strigă în gura mare, lucruri grele. Ei sunt cei care-ți atrag atenția, chiar în mod public, când greșești. Ei sunt responsabili cu scotocitul prin istoriile deseori urât mirositoare și cu scosul la iveală a tot felul de cadavre de mult împuțite. Ei sunt cei care insistă să respecți regulile și să nu depășești limitele bunei cuviințe. Tot ei sunt cei care au în grijă, deși neoficial, respectarea drepturilor și libertăților tuturor celor din cetate.

Ce câștigi fiind împotrivă?

De cele mai multe ori, pierzi. Pierzi falși prieteni, pierzi posibili viitori bani, pierzi iluzorii sentimente de bine. În schimb, rămâi cu obrazul subțire, cu mâinile curate și chiar cu mintea limpede. Iar uneori, din ce în ce mai rar și nici măcar obligatoriu, câștigi din partea celor din jur respectul pentru ceea ce ai făcut, admirația pentru perseverență sau chiar recunoștința pentru că ai avut curajul.

Și atunci, de ce?

Unora nu ne place minciuna. Nici fățărnicia. Nici egocentrismul. Nici narcisismul. Nici pupincurismul. Nici … nici … Și, pe lângă asta mai suntem și, genetic structurați, alergici la cele de mai sus. Ori alergia asta ne îndeamnă la fapte reprobabile în ochii multora și la o încadrare din partea altora de hateri, de exemplu. Alergia asta nu ne permite să stăm nepăsători în fața proștilor care cred că pot să calce pe oricine în picioare pentru 30 de arginți. Nu ne permite să asistăm liniștiți la lecții de moralitate predate inconștient și incoerent de către curve penale cu anale groase în meserie. Nu ne permite să lăsăm cantitatea să calce în picioare calitatea, când vorbim de standarde și clasamente.

Continuarea … în curând!

 Foto via

Sunt pentru libera circulație a informației de orice fel, dar în condițiile respectării unor reguli stricte, corecte și nicidecum aberante.

Zilele trecute un coleg blogger ploieștean Vali Ovidiu ne-a atras atenția asupra unui fapt asemănător căruia i-a căzut victimă. Asta în condițiile în care el, fotograf pasionat are expus pe blogul personal un anunț mai mult decât explicit în privința termenilor și condițiilor în care munca sa poate fi sau nu poate fi folosită ori însușită de către terțe părți, și anume:

Fotografiile postate pe acest blog îmi aparțin și sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Fotografiile pot fi citate pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provin, dar nu pot fi preluate de mass-media fără un acord scris.

Cu toate acestea, nesimțirea unora se pare că nu are limite. Un ziar local s-a gândit să folosească una dintre fotografiile colegului pentru ilustrarea unui articol. Iar motivația lor conform căreia „sunt atâtea ziare mari care fură poze și că nu poate creea precedent să plătească poza” ar putea fi hilară dacă n-ar fi incredibil de tâmpită și … ilegală.

Ziarul Ploieștii prin tipărirea și comercializarea neautorizată a fotografiei mai sus menționată, utilizată la ilustrarea articolului intitulat “Palatul Culturii, în deceniul II de consolidare” în cadrul ediției tipărite nr. 1545 din data de 26 ianuarie 2012, a săvârșit o infracțiune prin încălcarea drepturile de autor conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe modificată și completată prin Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123 din 1 septembrie 2005, fapt ce se constituie ca furt de proprietate intelectuală.

Citiți direct la Vali Ovidiu povestea întreagă și felul în care el s-a hotărât să ia atitudine.

Poza despre care este vorba mai jos și articolul sursă este Palatul Culturii Ploiești.

Multă baftă Vali și sper să ai câștig de cauză!

Dure și corecte.

Sincere și exacte.

Așa mi-ar place să scriu și aici, pe blog.

Fără aditivi sau coloranți nenaturali.

Fără floricele sau inimioare de plastic.

Fără minciuni și răutăți gratuite.

Așa mi-ar place să fiu și-n offline, în viața reală

Concret, decent, rapid.

Laconic, informal, eficient.

Personal, emoționant, omenește.

Așa mi-ar place să fiu înțeles aici, pe blog și-n offline, în lumea reală.

Să fie doar vina mea că uneori, repet doar uneori, nu-mi iese?

A dangerous method - un film autobiografic care prezintă perioada de pionierat în domeniul psihanalizei a lui Carl Jung și influența pe care a avut-o asupra sa, Sigmund Freud. De remarcat, prestația deosebită a Keirei Knightley într-un rol pentru care orice fan, mai mult sau mai puțin înfocat, nu ar fi recomandat-o.

Martha Marcy May Marlene – este o dramă să vezi un asemenea film. Deși nu este inspirat dintr-un fapt real, întâmplări adevărate au generat drame cu mult mai grave. Pe scurt, o tânără este atrasă într-un semi-cult hippiot de unde abia reușește să evadeze după 2 ani. Abia în libertate odată ajunsă însă, conștientizează adevăratele răni produse psihicului său de cei 2 ani de semi-sclavie.

Margin call – o pleiadă de nume mari pe afiș: Kevin Spacey, Jeremy Irons, Demi Moore, Simon Baker, Stanley Tucci. O poveste despre gestionarea și managementul riscurilor într-o imensă companie financiară. Sau despre cine sunt cei care declanșează furtunoasele crize financiare mondiale, cât câștigă ei și cum pierdem noi. O reală și brutală lecție de viață pe care o primești în primele 5 minute ale filmului.

The Rum Diary – o poveste banală a unui ziarist american ajuns nu se știe cum într-o țară caraibiană. Aici, este pe punctul de a pune mâna pe niște bani mulți dar apare o ea. Doar datorită lui Johnny Deep, a scenelor cu natura și oceanul și a frumoasei Amanda Heard l-aș recomanda pentru o după amiază liniștită de duminică.

The Descendants – o poveste de viață a unei familii oarecare din Hawai. Totul filmat în decoruri naturale mirifice. George Clooney într-un rol diferit de cele care l-au consacrat. Un film de mare angajament și cu mari speranțe la Oscarurile din 2012. Sau doar un alt film banal, după umila mea părere.

Fumez Lucky Strike de (aproape) 20 de ani. De la început. De fapt, Lucky Strike prin designul original al țigaretei și aroma specifică a tutunului m-au convins să intru în rândul păcătoșilor. Mi-a plăcut atât de mult simbolul imprimat pe țigările lor încât m-am decis ca, dacă m-aș apuca de fumat, să fumez doar Lucky Strike. Și așa a rămas.

Aroma deosebită a pachetului proaspăt deschis de Lucky Strike … Mitul urban conform căruia cam fiecare al 5-lea pachet avea o țigară de iarbă … Lucky fără filtru, cea mai bună țigară fumată vreodată …

Cu timpul atracția față de Luckies și de brandul pe care-l reprezintă a crescut. Am ajuns să-i apreciez pe cei cu care am aceeași preferințe în privința țigărilor pentru că mi-au dovedit că nu sunt o clasă aparte. Lucky Strike nu este doar o altă țigară, așa cum fumătorii de Luckies nu sunt doar alți fumători. Este nevoie de o anumită clasă, de un stil deosebit și o atitudine pe care doar la adevărații fumători de Luckies am descoperit-o.

Pachetul de Lucky Strike este printre puținele ambalaje care nu a avut nevoie de un rebrand de-a lungul zecilor de ani de când există. Pentru că lucrurile bune nu se schimbă. Este complet anacronic ca într-un angrenaj perfect funcțional, să te apuci să schimbi piesele.

Cu toate acestea, vine o vreme când într-o dimineață geroasă de iarnă în locul culorilor prietenoase și arhi-cunoscute primești altceva … shit happens!

L.S.M.F.T.!

Pasul următor consta în conștientizarea acesteia, respectiv, înțelegerea gravității situației, a măsurilor urgente care se impun luate ori a limitării efectelor negative cauzate.

Urmează, clarificarea factorilor declanșatori, izolarea ori eradicarea acestora și conturarea unei imagini de ansamblu asupra situației actuale.

Punctul cel mai delicat intervine în concentrarea tuturor resurselor disponibile, nu pe găsirea vinovaților sau a țapilor ispășitori, ci în izolarea și coagularea celei mai viabile soluții din punct de vedere tehnic, logistic și financiar.

Ajunși în acest stadiu, prezentarea soluției care duce la rezolvarea problemei și implementarea acesteia devine de o banalitate adeseori plictisitoare prin repetabilitate.

Toate astea ar putea fi folosite în condiții teoretice, pentru că se știe doar că în practică orice problemă suficient de importantă, lăsată nerezolvată timp suficient, va escalada până se va rezolva singură sau nu va mai fi importantă.

• http://www.icrenegre.blogspot.com/
• http://www.catutzah.wordpress.com/
• http://www.aniledasworld.wordpress.com/
• http://www.e7ntoles.blogspot.com/
• http://www.missbulty.wordpress.com/

Dacă mai știți pe alții, repet, lista e deschisă!

Nu-mi aduc aminte prea bine cu ce mă-ncălțam. Nici cu ce mă îmbrăcam. Știu doar că indiferent de ce alegeam să încalț/îmbrac când plecam de acasă, întotdeauna seara târziu când intram în casă eram bocnă. Ud+înghețat. Combinație pe cât de nesănătoasă în teorie, pe atât de firească în practică în orice casă de puști.

Iarăși nu-mi aduc aminte de cât de frig era, dar îmi aduc aminte că pe undeva prin ’85-’86-’87 țara a fost paralizată câteva zile bune din cauza masivelor ninsori căzute. Circulația era întreruptă, școlile erau închise, nici pe la muncă ai mei nu plecau. Dar știu sigur că noi atunci eram în rai. Ieșeam dimineața din casă, intram noaptea. Raiul exista și era alb. Și noi tocmai ce fusesem acceptați în el.

În week-end am dat o tură prin cartier. Cu fetele pe sanie, desigur. A durat cel mult o oră. Oră în care am mai văzut maxim 3-4 părinți cu odraslele pe sănii. Oră în care n-am văzut niciun derdeluș în funcțiune, niciun dâmb cât de cât zgâlțâit de sănii, nicio urmă a vreunei anterioare bătălii cu bulgări. Nimic. Doar multe mașini cățărate pe trotuare, mulți câini pe trotuarele pe care nu erau mașini, multă zăpadă pe trotuarele pe care nici câinii nici mașinile nu ajunseseră din stranii motive.

E clar că zăpezile de altă dată nu mai sunt. S-au dus, cine știe unde. Dar tare rău îmi pare că nici oamenii nu mai sunt. Chiar oare ei, pe unde or fi ajuns?

Povestea lui Andrei

Eu sunt Andrei. Am 8 ani şi sunt in clasa a IIa la Scoala nr. 8 „Grigore Moisil” din Ploieşti. Îmi plac mult sporturile. Am făcut karate o vreme, dar de curând m-am apucat de basket. Îmi place mult să fac parte dintr-o echipă şi ma înţeleg foarte bine cu colegii mei. De ceva vreme, însa, nu mai pot să alerg. Îmi este tare dor să joc cu echipa mea.

În timpul liber îmi place să ma uit la desene animate şi să ma joc pe calculator. Când o să fiu mare vreau să mă fac robotician, adică un creator de roboti. Promit că o sa fac numai roboţi buni care o să sălveze oamenii aflaţi in pericol.

La fel cum roboţii mei vor ajuta oameni, vă rog ca voi să mă ajutaţi pe mine ca să mă fac bine şi să pot să merg şi să alerg din nou.

Mai multe detalii despre Andrei puteți găsi pe site-ul pe care câțiva prieteni i l-au făcut pentru a-i veni în ajutor puștiului AndreiDuca.com.

Dacă vreți și puteți să-l ajutați pe Andrei detalii privind donațiile aici. Iar pentru a-l susține și a-i face povestea cunoscută găsiți pe această pagină detalii.

mai complete informații privind evenimentele care au loc în Ploiești în fiecare zi. Locul unde vei afla programul puburilor și al cluburilor din orașul tău. Unicul site de unde vei afla la orice oră unde și când poți să te faci de râs la karaoke în Ploiești. Cel mai complet ghid în ce privește localurile cu mojito, bere nefiltrată belgiană sau cocktailuri mai mult sau mai puțin sălbatice. Singura sursă de informații privind locurile care se deschid după miezul nopții (da, despre striptease vorbesc!!).

Și, pentru că am promis și feed-back, mai jos câteva idei, propuneri, sugestii pe care sper ca inițiatorii proiectului să le și folosească:

• mai multe categorii din care să pot alege: restaurante, puburi, filme, karaoke, sport etc – toate pe bara de sus, să fie vizibile, la prima accesare.
• program, date de contact (telefon, email, twitter, facebook), adresă/hartă – pentru fiecare dintre locurile prezentate.
• agendă – calendar cu evenimentele viitoare, pentru luna curentă + luna viitoare. Un widget în sidebar de unde să aflu cu 1 click ce-i pe agenda unei zile anume.
• recenzii, poze, feed back în legătură cu evenimentele care s-au desfășurat pentru a regreta c-am lipsit și a nu rata a doua ocazie.
• urgent, o aplicație sau măcar o versiune pentru mobil!!

Mai am dar le țin pentru prima ocazie de discuții față în față cu George și Silviu. Nu de alta dar trebuie să dea și ei o bere în schimb.

În loc de încheiere, felicitări băieți pentru idee și curajul de a o pune în practică, mult succes pentru viitor, chef de muncă și determinare că veți avea nevoie și mulțumesc în nume propriu pentru inițiativă în speranța că n-o să mai bântui din poartă-n poartă, la miezul nopții în căutare de distracție.

Închei cu cu un citat. Din mine. Pentru că sunt suficient de zurliu în a da citate din mine, pe blogul personal, atunci când vreau.

Din zbor, am prins mai vechea idee a lui Silviu pe care o aștept finalizată într-o colaborare cu iPloiești. Nu vă spun mai multe, pentru că îi aștept pe ei să o facă atunci când totul va fi gata, ci doar afirm că este o idee în care eu cred și pe care o voi susține 100%.

Vorbe spuse după un blogmeet,  altă întâlnire neimportantă pentru unii veniți, ca de obicei, degeaba. Ce nu spuneam atunci este că aștept implementarea idei încă de acum aproape 1 an când, la un alt blogmeet, i-am pus în legătură pe Silviu cu Sebi. N-a mers atunci, dar acum am toate motivele să cred că o să meargă.