Cine ne face mai buni?

Poate faptele pe care le facem? Poate vorbele pe care nu le spunem? Poate părerea celor departe de noi din conversațiile cu cei apropiați nouă?

Poate copiii noștri și chiar dacă nu astăzi, poate mâine? Poate că prietenii noștri, familia noastră, credințele noastre, visurile noastre?

Poate filmele pe care le revedem, muzicile pe care le fredonăm, poeziile pe care le-am uitat? Cărțile pe care le-am citit și științele în care am crezut?

Poate șefii din ce în ce mai puțini? Banii întotdeauna mai rapizi decât noi? Cadourile pe care nu îndrăznim să ni le facem?

Poate chiar noi?

Cu toţii devenim, pe zi ce trece, puţin mai nebuni, şi fiecare într-un mod diferit. Este motivul pentru care ne înţelegem atât de prost între furnicilenoi. Eu însumi mă simt atins de paranoia şi de schizofrenie. Pe deasupra, sunt hipersensibil, ceea ce îmi deformează viziunea despre realitate. Îmi dau perfect seama de acest lucru. Astfel încât în loc să o suport, încerc să o folosesc mai degrabă ca forţă motrice pentru tot ce întreprind. Dar cu cât reuşesc s-o fac, cu atât înnebunesc mai rău. Şi cu cât înnebunesc, cu atât ating mai bine obiectivele pe care mi le fixez.

Nebunia e ca un leu înfuriat, pitit în fiecare cap omenesc. Nu trebuie în nici un caz omorât. E suficient să fie identificat şi domesticit. Leul dumneavoastră domesticit şi dresat vă va conduce atunci mult mai departe decât ar face-o oricare maestru, profesor, şcoală, drog sau religie. Dar, aşa cum se întâmplă cu orice sursă de putere, există un anumit risc în jocul cu propria nebunie: uneori leul, suprasolicitat şi excitat, se întoarce împotriva celui ce voia să-l domesticească.

Leul ăsta poate să ne facă mai buni? Nebunia ne face mai buni? Devenim pe zi ce trece mai buni? Da’ la ce bun să fim mai buni? Și de ce doar noi? Ei, dacă nu-s mai buni ca noi, de ce … glumeam 😛

Sunt aproape de sfârșitul seriei Furnicilor și mă simt ca în copilărie aproape supărat că termin o carte. De mult n-am mai simțit asta și aproape uitasem cum e. Am fost atâta timp cu ei acolo,  în lumea lor încât să revin irl pare așa de superflu …  brr! Dacă n-aveți ce face timp de vreo mie și puțin de pagini intrați în pădurea Fontainebleau. Și, cine știe, poate ieșiți de acolo puțin mai buni, de ce nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *