Tolba cu filme

Annabelle – filme cu păpuși posedate de spirite malefice care fac rău stăpânilor și celor apropiați în scopul de a le lua spiritele și a le depozita în cazanele lui Scaraoțchi ați mai văzut? Și ăsta-i fix la fel.

Boyhood – poate cel mai bun film văzut în 2014 dacă ar trebui să aleg. 20 de ani din copilăria unui boy în 2 ore și 40 de minute de film superbe. Pariul meu este că oricine se regăsește în cel puțin unul din personajele din film!

boyhood

Edge of Tomorrow – ca în jocurile de strategie ale copilăriei fiecăruia eroul nostru tot ia acțiunea de la capăt din momentul în care a murit până la victoria finală. Desigur, finalul lasă loc de o continuare pentru că … Tom Cruise.

Fury – film de război cu nimic diferit față de alte filme de război cu moarte absurdă, sânge din belșug, povești dure, băieți care devin bărbați și bărbați care mor ca proștii eroii în războaiele altora.

Gone Girl – alt film care mi-a plăcut tare atât pentru poveste cât și pentru jocul celor 2 actori principali Ben Affleck și Rosamund Pike. 150 de minute foarte bine cheltuite.

Left Behind – o porcărie demnă de aminitit doar datorită locului fruntaș în cele mai proaste filme ale anului.

Magic in the Moonlight – de văzut la căldură șemineului, cu  zăpada în valuri afară și cu încă multe zile de concediu rămase …

Snowpiercer – favorit al multor critici și preferat în cadrul și mai multor festivaluri ca SF-ul anului. Din păcate, pe mine nu m-a atins.

Teenage Mutant Ninja Turtles – pentru că adulții de astăzi suntem copii de ieri (alaltăieri dar cine mai ține cont 🙂 )

The Babadook – da, cel mai adesea monștrii nu trăiesc în dulapuri sau sub pat ci chiar în noi. Și îi hrănim, îi creștem și le dăm drumul în viața noastră când ne pică mai rău. Interesantă ideea și m-am și speriat de câteva ori …

The Drop – peliculă ce o să fie ținută minte, doar de către fani, ca ultimul film al lui James Gandolfini. Atât și nimic mai mult.

The Longest Week – Olivia Wilde şi n-am cuvinte.

The Mule – bun dacă nu ești prietenul liniilor drepte și a poveștilor cu final așteptat, banal și idiot pentru restul.

What If – Harry Potter are barbă și nu știe cum să fie mai mult decât prieten prietenei sale. Romantic, șemineu, blană de urs la final …

Winter Sleep/Kis uykusu – câștigătorul de anul acesta de la  Cannes, oferă 200 de minute de conversații foarte rar la limita plictiselii. Film de luat notițe atât la propriu cât și la figurat. Aș cumpăra bilete și le-aș dărui tuturor celor care mă consideră hater. Și da, obligatoriu subtitrarea în engleză minim 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.