Aș vrea să vrea să cred într-un Dumnezeu

De mult, de prea mult timp deja, tot încerc că cred în(tr-un fel de) Dumnezeu. În acel D. căruia să-i cer seara și să-mi ofere dimineața. Căruia să-i ofer și să-mi returneze cel puțin parte-n parte, că doar este cu mult peste mine și de la el nu contează.

Trăiesc însă în vremurile în care în numele lui se fac biserici dar nu școli, mânăstiri pentru minți pierdute dar nu spitale pentru trupuri bolnave, pomeni de sărbători dar nu cantine pentru vremelnicii zilei. În vremea în care trafaletul din mâna slujitorilor lui nu zugrăvește pereți ci doar îi udă.

trafalet_BOR

 

M-aș duce la biserica în care să mă rog cuiva din tot sufletul, fără să cer nimic în schimb. Am nevoie de asta, cu aceeași disperare-n suflet ca și strămoșii mei de mii de ani. Miliarde de semeni care au trăit cu un Dumnezeu/Buddha/Iisus/Mohammed/Krishna în minte nu se poate să fi greșit, nu?

Vreau să cred că ceva mă așteaptă dincolo. Și că nu trebuie să plătesc ceva aici pentru asta. Încerc să cred că cineva, acolo sus, este mai presus de micimile mele zilnice. Și că dragostea pe care mi-o impune nu exclude sexul miercurea, vinerea și-n alte zile prost alese.

Nu-s chiar prost și chiar cred că secolul 21 trebuie să fie mistic căci dacă nu e nasol. Dar nu pot crede că nu mă trag dintr-o maimuță. Și că ceea ce văd deasupra mea nu-i butaforie făcută în a x-a zi ci altceva căreia nici măcar nu-i cuprindem marginile.

schlattne-binecuvanteaza

 

Oamenii sunt prea mici pentru a defini religii. Dați-mi un Dumnezeu decent și mă înregimentez în oastea lui mâine! Până atunci cu ăștia de acum prefer să nu mă-ncurc!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.