România de după dealuri este acea România care aș vrea să dispară. Știu sigur că n-aș simți nimic când s-ar întâmpla și nici vreun resentiment n-aș avea după.
România din După dealuri este România de care mi-e rușine când spun că sunt român.
România de după dealuri aș părăsi-o mâine fără să privesc înapoi. Pentru gradul de perfecțiune la care a ajuns, perfecțiune în greșeală.
România din După dealuri este dureroasă, tristă, sadică și nemiloasă. Mai ales pentru tine române care trăiești zi de zi printre personajele poveștii dar nu trăiești în poveste.
România de după dealuri este cea care construiește biserici și lasă spitalele să se dărâme, care plătește bani în buzunarele clericilor și lucrează la negru, care se închină c-o mână și fură/minte/înjură cu alta.
România din După dealuri nu poate fi nici tradusă nici explicată pentru a fi complet și corect înțeleasă de un străin.
România de după dealuri trăiește în lumea ei și nimeni și nimic nu îi va putea schimba părerile, tempera fricile sau alunga demonii.
România din După dealuri doare! Şi pute! Şi te înspăimântă! Visceral! Fizic! Pentru că recunoști acea Românie de după dealuri în care trăiești.
PS: Am avut un șoc când am văzut poza din articolul ăsta.
n-am înțeles de unde șocul? 🙂
Filmul mi s-a părut atât de real încât actorii nu puteau fi … actori. Și trebuie să recunoști aceștia arată altfel în poză decât în film.
ce-i drept, pe preot nu l-aș fi recunoscut în niciun caz în poza aia
Eu nu recunosc pe nimeni 🙂
sa iti fie rusine!
Ioana, ești sigură?