Scriu prost românește. Recunosc, dacă mă trezești la 2 dimineața și mă întrebi despre perfectul compus 
sau imperativul unui verb oarecare s-ar putea să dau chix.
Am grijă, totuși, ca atunci când mă exprim să o fac inteligibil. Și pe cât posibil, corect. Scriu destul de des și de mult pe blogul ăsta, astfel încât
Gramatica limbii române a fost întotdeauna punctul meu slab pe care mi l-am cunoscut și datorită căruia am ales să punctez la literatură.
Pe deasupra, scrisul meu de mână este atât de urât încât nu v-aș dori vreodată să fiți nevoiți să-l înțelegeți.
Ba nici cu vorbitul nu stau excelent. Limbajul meu nu este nici pe departe nici cel mai elevat, nici cel mai cuprinzător și nici chiar cel mai elocvent. Încerc să-l țin în limite mai mult decât acceptabile în ceea ce privește coloratura și recunosc o fac fără mari eforturi. Ține de cei 7 ani de acasă …
Folosesc diacriticele cu obstinație. Pe blog, în mailuri, pe chat, oriunde! Când scriu românește folosesc limba română așa cum mi-a fost predată în clasa I. Trăiesc în România, nu în Romania, locuiesc în Ploiești și nu în Ploiesti, mă cheamă Negoiță nu Negoita.
Încerc pe cât posibil și pe cât mă ajută memoria să folosesc semnele de punctuație când și cum trebuie. Pun virgulele acolo unde simt că le e locul, semnul întrebării este fix atunci când e nevoie de ele. Cele 3 puncte nu sunt niciodată mai mult sau mai puține, iar semnele de exclamare mi le țin în frâu.
Visceral am ceva împotriva celor care siluiesc limba română. A celor care o fac din prostie, din neștiință sau chiar din indiferență. Nu pot înțelege de ce, având toate instrumentele la îndemână, să alegi a comunica greșit. Mi se pare dovadă clară a prostiei de nivel minimal și neinterpretabil.
Cu toate acestea, încerc să nu mai
Rândurile de mai sus mi-au venit, ca lacrimile, când zilele trecute cineva mi-a adresat cuvintele din titlu. Făcusem, se pare o greșeală gramaticală. Și cineva s-a simțit dezamăgit de faptul că EU pot face așa ceva. Nu, ceilalți 98% de bloggeri din România care scriu cu mult mai prost/incorect/greșit în comparație cu mine, ei nu sunt o problemă.
De la mine aveți pretenții și, de aceea, îmi cer scuze că vă dezamăgesc și că greșesc uneori. Eu sunt marea problemă a blogosferei românești și, în locul vostru, și eu aș avea pretenții mai mari de la mine.
Cum, ai facut o greseala si eu nu am observat? Si ai mai avut curaj sa postezi articole in continuare… :))
Mi se pare magic faptul că sunt incredibil de mulţi oameni, indiferent de pregătirea lor, care folosesc „debea“, „vi-o“ (sau probabil „vio“), „datorită“ în loc de firescul „din cauza“ (sau invers) şi aşa mai departe, încât sunt aproape convins că în curând vor fi introduse în DOOM (din nou) tot felul de astfel de mizerii. Perfect.
Doar vs decât, știi vs ști, o dată vs odată, vechea problemă a i-urilor de după „cop” … Și sunt atâtea de care dau și eu zilnic …